Cuprins
REGIMUL ALIMENTAR ÎN BOLILE RENALE
Rinichii îndeplinesc în organism funcția de excreție a substanțelor toxice și a deșeurilor rezultate din diversele metabolisme. Ei sînt formați dintr-o multitudine de unități structurale (anatomo-funcționale) numite nefroni. Aceștia, la rîndul lor, sînt alcătuiți din glomeruli, în constituția cărora se găsește un ghem de capilare sanguine, care realizează o suprafață foarte mare, de cca 2 m2, favorabilă pentru filtrarea plasmei și formarea urinii (în 24 de ore sîngele trece de 300 de ori prin rinichi) și din tubi, care reprezintă continuarea glomerulilor și care, unindu-se în conducte din ce în ce mai mari, vor forma căile urinare (uretere, vezică, uretră) prin care se va elimina urina formată.
Distingem astăzi mai multe tipuri de boli renale bilaterale, după tipul predominant de leziune morfologică: cînd glomerulul este cel bolnav, vorbim de nefropatii glomerulare (glomerulonefritele acute și cronice), care ocupă un loc important în patologia renală; cînd leziunile morfologice predomină la nivelul sistemului tubular al nefronului, cu modificări funcționale ale acestuia, vorbim de nefropatii tubulare, acute sau cronice; cînd fenomenul inflamator se situează în interstițiul renal atunci este vorba de un grup de boli, variate ca simptomatologie, dar unite între ele prin leziunea morfologică și anume nefropatiile interstițiale, dintre care menționăm ca cele mai cunoscute pielonefritele acute și cronice cu diversele lor forme clinice. Există și un al patrulea grup de nefropatii și anume nefropatiile vasculare (nefroangiosclerozele, trombozele venelor renale, rinichiul din colapsul cardiovascular), care nu constituie preocupările noastre în această lucrare.
De fapt, numai o parte din toate acestea vor fi obiectul lucrării de față, avînd în vedere rolul important al regimului alimentar în tratamentul bolii.
GLOMERULONEFRITELE
Inflamația glomerulilor ca rezultat al unor infecții cu germeni plecați din diverse focale (dentar, amigdalian, faringian, sinuzal etc.) duce la boala cunoscută sub numele de glomerulonefrită. Aceasta poate fi acută sau cronică.
Glomerulonefrita acută poate fi difuză (cînd afectează toți glomerulii) sau în focar (cînd afectează un număr restrîns de glomeruli). Forma difuză poate apărea ca o consecință a unei infecții streptococice (consecința unei scarlatine), virale, lupice ș.a., iar formele în focar pot fi consecința fie a unei infecții, fie a unei manifestări imunologice etc.
În general, debutul glomerulonefritei acute difuze se face la 5—20 zile după o infecție faringoamigdaliană. El poate fi brusc, caracterizîndu-se prin hipertermie, grețuri, vărsături, dureri lombare, urină de culoare închisă și în cantitate mică. După un timp, apar simptomele care caracterizează boala: edeme, hipertensiune arterială și oligurie (scăderea cantității de urină), la care se mai adaugă prezența de hematii și albumina în urină.
Boala necesită un tratament foarte corect condus, imediat ce a fost diagnosticată, întrucît poate evolua spre forma cronică cu imposibilitate de vindecare. De aceea, este preferabil ca tratamentul să fie făcut în spital.
În cadrul tratamentului, dietetica ocupă un loc important.
Bolnavul, aflat în repaus absolut la pat (acest repaus trebuie respectat în medie 4-6 săptămîni), va primi în primele 24-48 ore un regim complet fără sare. Unii autori, recomandă, în această primă perioadă, chiar un „regim de foame și de sete“, în care bolnavul nu ingeră nimic. De obicei, regimul în această perioadă este un regim hidric în care bolnavul va consuma: ceai diuretic, siropuri, apă îndulcită cu zahăr. Cantitatea de lichide va fi în medie de cca 800 ml și, a doua zi, egală cu diureza. După 48 ore, dacă evoluția bolii este favorabilă, bolnavul va mînca alimente bogate în glucide, orez, zahăr, paste făinoase și fructe (cînd diureza este bună, peste 1000 ml/zi).
Aceste alimente pot fi repartizate astfel în cursul zilei: Dimineața: 60—90g orez fiert îndulcit cu zahăr sau miere un măr copt un pahar cu suc de fructe.
Ora 10: o jumătate pahar cu suc de fructe.
Ora 13: 60-90 g orez fiert cu zahăr, 1/2 pahar cu suc de fructe (mere, portocale) un măr (fără coajă și fără sîmburi), o portocală, o banană sau un cartof copt.
Ora 16: un cartof fiert sau copt, un măr, o piersică sau prune uscate, 1/2 pahar cu suc de fructe.
Cină: 60-90 g orez cu fructe (caise, grepuri, prune, smochine), 1/2 pahar cu suc de fructe.
La culcare: 1/2 pahar cu suc de fructe.
Prezentat astfel, acest regim, modificat după Kempner, aduce cca 2000 cal., 20 g proteine, 5 g lipide, 420-570 g glucide, 150 mg sodiu si 200 mg clor.
Acest regim monoton, insipid, nu trebuie să fie prelungit mai mult de 5—7 zile.
S-a mai recomandat, în aceasta perioadă, și regimul bazat numai pe fructe, care are avantajul lipsei de proteine și sărăciei în sodiu. Acesta nu poate fi însă indicat în cazul bolnavilor care urinează puțin, întrucît este bogat în potasiu, care, neputîndu-se elimina prin urină, duce la intoxicarea organismului, uneori cu consecințe grave pentru bolnav.
Îndată ce diureza bolnavului devine satisfăcătoare, peste 1 000 ml/zi, regimul va fi îmbogățit cu supe de zarzavat (din legume sărace în sodiu), cartofi, pîine fără sare, gălbenuș de ou, marmeladă, sos alb, sos caramel. Treptat, se vor introduce și alimentele cu conținutul proteic mai crescut: laptele desodat, brînza de vaci, cașul, urda (în limita proteinelor și sodiului permise).
Apoi se vor introduce:
– peștele de rîu, fiert sau fript sau copt în pergament, carnea fiartă, friptă (în limita proteinelor permise);
– făinoasele, sub formă de budinci cu lapte sau cu nuci și zahăr;
– legumele, sub formă de salate de crudități, pregătite cu ulei, ca pireuri, soteuri cu unt, budinci;
– fructe crude, ca salate de fructe, coapte sau fierte în compoturi;
– dulciurile: tartă de fructe, ecler, clătite cu dulceață, aluaturi fără sare sau bicarbonat;
– grăsimi: unt desărat, ulei, smîntînă, frișcă;
– băuturi: sucuri de fructe, ceaiuri de plante;
– condimentele permise sînt cele aromate, vanilie, coajă de lămîie;
– supele permise sînt cele de legume, de făinoase, de fructe;
– sosuri: numai cele dietetice, fără sare, asezonate cu condimentele permise.
Sarea se va da astfel: în primele 24-48 ore, regimul va fi complet desodat, apoi se va permite 300 mg sodiu, crescîndu-se treptat în funcție de starea clinică a bolnavului, dar numai la indicația medicului. Se poate ajunge la o cantitate în jur de 3-4 g sare pe zi. (în cazurile severe nu se va trece însă de 1 g sare pe zi).
Mesele vor fi repartizate în 5-6 prînzuri zilnice.
Glomerulonefrita cronică. În unele cazuri, cînd forma acută a fost tratată incorect sau a fost mai severă, se poate ajunge la cronicizare. Circa 20% dintre formele acute evoluează progresiv și sistematic spre glomerulonefrita cronică. Persistența focarelor de infecție și exacerbarea lor joacă un rol important în cronicizarea procesului renal.
Momentul precis în care o glomerulonefrită difuză acută trece în faza cronică nu poate fi cunoscut. Bolnavii care nu se vindecă după puseul acut intră într-un stadiu latent al glomerulonefritei cronice, în care nu pot fi urmăriți și depistați din cauza perioadei asimptomatice îndelungate ce separă procesul glomerulonefritic acut de cel cronic (Rusu).
În raport cu evoluția, se deosebesc două forme clinice de glomerulonefrită acută difuză: forma hipertensivă, în care predomină hipertensiunea arterială și forma nefrotică, în care predomină pierderea masivă de albumine prin urină, concomitent cu apariția unor edeme mari.
Glomerulonefritele cronice evoluează treptat către insuficiența renală cronică, în care rinichii nu mai sînt capabili să îndeplinească funcția lor de eliminare a deșeurilor din organism. În acest fel, o serie de substanțe toxice se vor acumula în sînge. Dintre acestea, cele rezultate din metabolismul proteinelor au un rol deosebit, în primul rînd ureea, a cărei acumulare în organism poartă numele de azotemie sau uremie.
În afară de formele cu evoluție progresivă, glomerulonefritele cronice pot deveni și neevolutive (staționare) sau chiar se pot vindeca, cu sechele.
Pentru a preîntîmpina evoluția bolii către insuficiență renală cronică, bolnavul trebuie să ia o serie de măsuri, ca: păstrarea unui repaus fizic zilnic suficient (3 – 4 ore odihnă la pat după fiecare masă; munca va fi permisă numai dacă funcțiile renale sînt normale și nu există edeme sau hipertensiune), evitarea frigului, a oricărei infecții, evitarea aglomerațiilor unde este posibilă contaminarea cu diverse boli contagioase, control medical de specialitate periodic ș.a.
La bolnavii cu glomerulonefrită cronică ce evoluează cu hipertensiune arterială, regimul alimentar va consta din:
– brînză de vaci (eventual desodată cînd hipertensiunea este foarte mare), caș slab, urdă dulce; laptele se va da numai degresat și în cantitate mică, dacă tensiunea este foarte mare;
– carne în cantitate limitată și numai de 3 ori pe săptămînă; se admite carnea de vită, găină, pui (fiartă ca rasol, friptă), peștele slab de rîu (lin, șalău, știucă, crap) fiert ca rasol, fript sau copt în pergament;
– ouă în cantitate limitată (3—4 pe săptămînă) și numai în preparate ;
– grăsimi limitate de origine animală (unt: 10—15 g) preferîndu-se cele de origine vegetală (ulei de floarea soarelui, ulei de porumb, ulei de soia), adăugate crude la mîncăruri sau la salate pînă la 50—60 g zilnic;
– pîinea se va da cea albă, intermediară, preparată fără sare, veche de o zi sau prăjită;
– făinoasele sînt permise în cantitate mică (griș, orez, fulgi de ovăz, fidea), fierte fără sare;
– se vor admite legumele sărace în sodiu și celuloză (morcovii, dovleceii, fasolea verde tînără, salata verde, roșiile, ardeii, vinetele, rase mărunt ca salate, fierte ca soteuri, pireuri, budinci de legume, fierte „a la grecque”;
– fructele vor fi permise sub orice formă: crude, coapte ca pireuri de fructe compoturi;
– dulciurile se dau preparate fără bicarbonat și fără sare, din aluat fiert, aluat uscat, aluat de biscuiți, cu brînză de vaci, cu fructe, gelatină de fructe, de lapte, de iaurt, peltea;
– băuturile permise vor fi laptele simplu degresat, laptele amestecat cu cafea de orz sau cu ceai, laptele bătut, iaurtul, ceaiul de măceș sau de alte plante, sucurile de fructe și de legume;
– condimentele permise sînt aromatele: pătrunjelul, tarhonul. mărarul, leușteanul, dafinul, cimbrul, zeama de lămîie ș.a. Sarea se va da în cantitate de maximum 1-2 g zilnic (fiind adaptată după diureza zilnică).
La bolnavii cu glomerulonefrită cronică, care evoluează cu sindrom nefrotic, regimul administrat va fi normocaloric, bogat în proteine, normo- sau hiperglucidic, sărac în lipide și sărac în sare.
Dintre alimentele permise menționăm:
– carnea slabă de vacă, pui, pește de rîu (șalău, știucă, lin, crap) preparate fierte ca rasol sau fripte la cuptor;
– brînză de vaci sau urda, desodată, laptele desodat
– ouăle, în cantitate limitată și numai în preparate;
– pîine albă, fără sare;
– făinoasele, ca budinci, cu zahăr și nuci, cu unt, cu foarte puțin lapte;
– legumele sînt permise, cu excepția leguminoaselor uscate, a spanacului, a țelinei, a șteviei, se vor prepara ca salate, pireuri, soteuri, mîncăruri cu sos dietetic;
– fructele sînt permise crude, ca salate de fructe, coapte, ca gelatine de fructe, sub formă de compoturi, jeleuri;
– dulciurile permise sînt cele din aluat fără sare sau bicarbonat, cu grăsime puțină, cu fructe, cu brînză de vaci;
– grăsimile se dau în cantitate mică (5 g unt, 15 g ulei);
– băuturile permise vor fi: sucurile de fructe, ceaiurile diuretice, laptele desodat, compotul, citronadele, limonadele;
– condimentele permise sînt cele aromate;
– supele permise sînt cele de legume, de făinoase, de fructe, borș de legume.
Se vor da 5-6 mese pe zi, de volum redus.
Sarea se va permite în cantitate de 2-3 g zilnic, în funcție de prezența edemelor și sub directa indicație a medicului.
Se poate recomanda, o dată pe săptămînă, o zi de fructe (de crudități), în care bolnavul consumă numai fructe și legume. În aceste zile bolnavul va păstra repaus strict la pat.
Dintre alimentele interzise menționăm:
– carnea și peștele grase, conservele de carne sau de pește, mezelurile, afumăturile;
– brînzeturile sărate, brînzeturile grase;
– ouăle în cantitate mare;
– grăsimile sărate, slănina, untul sărat, untura, seul;
– legumele bogate în sodiu: spanacul, ștevia, țelina, leguminoasele uscate, usturoiul, conservele de legume;
– dulciurile preparate cu bicarbonat, aluaturile preparate cu sare, cele preparate cu unt sau cu grăsime în cantitate mare;
– supele de carne grasă sau de oase;
– sosurile preparate din zeamă de came sau de oase. Maioneza, sosul cu muștar, sosurile nepreparate dietetic, cu multă grăsime;
– condimentele iuți: piper, boia, muștar cu sare, măsline, usturoi, ceapă, hrean.
NEFROPATII TUBULARE
În nefropatiile tubulare acute, indiferent de forma clinică și de cauză (mecanică, infecțioasă, toxică, hemodinamică), interesează în mod deosebit atitudinea terapeutică în faza oligo-anurică. Suprimarea funcției renale, modificările mari metabolice la care asistăm face din prescripția dietetică o intervenție de extremă importanță.
Acesta este și motivul pentru care redăm indicațiile dietetice aici, modificate și adaptate după Derot și Jacobs, deși ele se adresează mai mult rnedicului decît bolnavului.
Conduita va fi variabilă în raport cu fazele evolutive ale anuriei: faza acută, faza de reducere a diurezei, faza de reluare a diurezei.
În faza acută, se disting două posibilități, în care rolul dieteticii este diferit: bolnavul poate să se alimenteze pe cale orală sau bolnavul nu are această posibilitate.
Dacă bolnavul este capabil să se alimenteze pe cale orală, dieta va trebui să țină seama de situația metabolică în care se găsește. În cazul bolnavilor apiretici, cu insuficiență renală acută, cu catabolism azotat mic, producția de apă endogenă nu este mai mare de 400 ml/zi. Dacă dimpotrivă, starea este mai gravă, producția de apă endogenă este de 800 – 1 000 ml/zi. Indicii care trebuie luați în considerare sînt greutatea zilnică a bolnavului (un anuric pierde 200 – 300 g/zi), hematocritul și valoarea sodiului din sînge. Se va ține seama de toate acestea pentru a evita hiperhidratarea intracelulară printr-un aport de apă exogen prea mare. De aceea, primul punct asupra căruia se va veghea va fi restricția hidrică. Aportul hidric în anuria totală nu va depăși 400 ml/zi. Regimul va trebui să conțină cît mai puține proteine, pentru a evita instalarea unei acidoze metabolice, el fiind deci glicolipidic și complet lipsit de sare.
Dacă bolnavul nu se poate alimenta pe cale orală, se va recurge la calea parenterală pentru a combate pierderile extrarenale și a corecta lipsa vitaminelor din alimentație.
în faza de reluare a diurezei, adică atunci cînd bolnavul elimină cca 1000 ml/zi, aportul de lichide nu mai trebuie să fie atît de restrictiv, deși restricția de sodiu rămîne în continuare. Se va căuta să se asigure un aport caloric de 25 g proteine pe zi. În aceste condiții, se va urmări în continuare greutatea corporală, ținîndu-se seama de faptul că orice variație bruscă a acesteia indică o greșeală în conduita dietetică, în special în ce privește aportul de lichide și sare.
După 48 – 72 ore, dacă evoluția, apreciată după diureză și densitatea urinii, pare favorabilă, o parte din glucide se pot prescrie sub forma de orez, paste făinoase și zahăr. În această fază, unii autori recomandă regimul de fructe, care are avantajul de a fi lipsit de proteine și sărac în clorură de sodiu. El este de asemenea ușor diuretic și alcalinizant. Conținutul mare de potasiu îi limitează însă folosirea. De asemenea, bogăția de apă trebuie luată în considerare. Un regim bogat în fructe sau bazat pe orez-fructe-zahăr poate fi menținut aproximativ o săptămînă fără dezavantaje pentru bolnav.
De îndată ce diureza depășește 1 000 ml/zi, regimul se poate îmbogăți în calorii. Se pot administra progresiv, supe de zarzavaturi, cartofi, marmelade, pîine fără sare, iar mai tîrziu dacă funcțiile renale își revin se pot adăuga alimente mai bogate în proteine.
Cînd bolnavul a fost scos din perioada acută și este în convalescență, trebuie să urmărim refacerea lui rapidă, deoarece el se găsește încă într-o stare de denutriție gravă. Se va trece deci repede la o cantitate de 2800-3000 calorii zilnic, cu maximum însă de 40-50 g proteine pe zi. În alimentația lui, pot să intre (modificat după Darot) :
– lapte 150 ml
– carne de vacă, pasăre, vițel – 100 g (fiartă rasol)
– pîine fără sare veche de o zi – 120 g
– legume – 300 gfructe proaspete 300 g
– fructe coapte la cuptor – mere – 300 g
– dulceață – 100 g
– zahăr – 100 g
– unt proaspăt – 50 g
– ulei de floarea soarelui, porumb, soia – 50 ml.
Legumele permise sînt: dovleceii, morcovii, fasolea verde tînără, salata verde, roșiile (fără coajă și sîmburi), ardeii, vinetele, rase mărunt, ca salate, fierte ca soteuri, pireuri, budinci de legume, fierte ,,a la grecque”.
Aportul de sare va putea fi permis pînă la 6 – 8 g, iar cantitatea de potasiu pînă la 3 – 5 g. Trebuie să ținem seama însă, în această perioadă, de poliuria intensă a bolnavului din cauza lipsei de concentrare renală încă, normală și atunci cantitatea de săruri va fi chiar mai mare (în raport cu indicația medicului).
Se va avea grijă ca, în această perioadă, să li se administreze bolnavilor vitamine din grupul B (vit. B1 B6, B12, B2), vitamina C.
NEFROPATII INTERSTIȚIALE
Dintre nefropatiile interstițiale nu vom prezenta ca importante pentru regimul alimentar de urmat decît
Pielonefritele cronice, care necesită un regim foarte nuanțat.
În stadiile inițiale, sindromul humoral este cel al nefritei cu pierdere de sare. În această perioadă, regimul fără sare este contraindicat; din contră, se indică un regim sărat, la care se adaugă cantități mari de potasiu. Creșterea ureei la începutul acestei boli nu este decît consecința faptului că , „bolnavul de rinichi a mîncat fără sare“. De aceea este obligatorie precizarea de către medic a formei clinice de boală.
Într-un stadiu mai avansat, poate să apară o uree crescută datorită începutului unei insuficiențe renale cronice. Aceasta diferă însă de forma din glomerulonefritele cronice prin aceea că se reține în sînge clorul și nu sodiul. Consecința este că față de formele cronice de insuficiență renală (vezi regimul respectiv), aici va trebui ca regimul hipoproteic puțin sărat să aibă totuși o tendință de alcalinizare; de aceea, se pot asocia cantități moderate de bicarbonat de sodiu. Bineînțeles, regimul va fi stabilit după ce în prealabil s-a diagnosticat boala.
Regimul va consta din :
– lapte dulce, bătut, iaurt, brînzeturi slabe;
– carne, maximum 100 g și numai de 3 – 4 ori pe săptămînă (vacă, găină, pui, pește slab de rîu fiert ca rasol, sau fript înăbușit la cuptor) ;
– ouă în cantitate redusă (3 ori pe săptămînă) și numai în preparate;
– grăsimi în cantitate redusă, permise atît cît este necesar pentru gustul mîncărurilor, adăugate crude la mîncare (10 – 15 g unt; 15 – 25 g ulei). Grăsimile, inclusiv cele înglobate în alimente, trebuie să fie pînă la 60 g zilnic;
– pîine albă veche de o zi, pînă la 150 – 200 g zilnic. Se vor exclude făinoasele din alimentație, permițîndu-se puțin orez;
– legumele se vor permite verzi, fierte ca supe, creme de legume, pireuri fierte fără grăsimi, cartofi, sucuri de legume;fructele sînt permise toate, crude sau fierte în compoturi;
– dulciuri permisei: mierea, dulceața, gelatinele din fructe
– băuturi permise : apele alcaline, laptele degresat, supele strecurate de legume; se va asigura în medie 2 – 21/2 litri pe zi;
– condimentele permise : oțetul, lămîia, pătrunjelul, dafinul, mărarul, tarhonul, leușteanul;
– supe : supe-creme de legume, supe limpezi de legume, acrite cu lămîie;
– sosurile permise sînt cele preparate dietetic din legume, fără grăsime sau cu grăsime foarte puțină.
La acest regim se poate permite o cantitate limitată de bicarbonat de sodiu (1 linguriță, maximum 2 lingurițe pe zi).
INSUFICIENȚA RENALĂ CRONICĂ
În cazul în care bolnavul a ajuns în stadiul de insuficiență renală cronică, asistăm la apariția unor tulburări de metabolism hidroelectrolitic, la alterarea stării generale, la acumularea în sînge a produșilor toxici ce rezultă din metabolismul protidic, care nu mai pot fi eliminați de rinichiul bolnav (creșterea ureei sanguine).
Regimul bolnavului va fi deci adaptat în funcție de starea acestuia, și anume va fi hipercaloric (pentru a împiedica folosirea țesuturilor proprii în scopul obținerii caloriilor necesare, care ar duce la creșterea deșeurilor metabolice, deci și a azotemiei), hipoprotidic (întrucît proteinele reprezintă substratul formării unor compuși de tipul ureei, care nu se pot elimina prin rinichiul bolnav și se acumulează în sînge), hiperglucidic și normo- sau hiperlipidic moderat pentru a asigura aportul crescut de calorii, necesar.
Dintre alimentele permise acestor bolnavi menționăm :
– carnea și peștele (numai în limita proteinelor permise), indicate de către medic. Se vor prepara fierte, fripte, uneori chiar prăjite (șnițel) sau sub formă de mîncăruri cu carne și legume ;
– laptele și derivatele (numai în limita proteinelor permise), brînză de vaci, cașul, urda, iaurtul;
– ouăle sînt permise mai ales sub forma gălbenușului (albușul numai în limita proteinelor permise);
– grăsimi: unt, smîntînă, frișcă, ulei, margarină;
– pîine albă fără sare sau intermediară fără sare;
– făinoase permise : orezul, grișul, fideaua, toate preparate cu unt, zahăr, nuci ;
– legume permise ca salate de crudități sau ca pireuri, soteuri, mîncăruri cu sos, budinci;
– fructele permise, crude sau preparate cu zahăr, frișcă, coapte, în compoturi;
– dulciurile permise ca miere, frișcă, marmelade, fructe, nuci, făinoase, cu zahăr și nuci;
– sodiul nu se va da în cantitate peste 2 – 3 g/zi, iar în cazul prezenței edemelor, se va restrînge aportul său la 500 mg/zi;
– băuturile se vor da în raport cu diureza, evitîndu-se toate băuturile alcoolice;
– condimentele permise vor fi cele aromate, fiind interzise cele picante ;
– supele vor fi date în limita lichidelor permise (supe de legume, supe de făinoase);
– sosurile permise vor fi numai cele preparate dietetic, aromatizate cu condimentele permise.
Se vor de mese frecvente, de volum redus, prezentate cît mai variat și mai apetisant, avînd în vedere apetitul scăzut al bolnavului.
În ceea ce privește aportul de proteine, acesta poate fi de 60 – 80 g/zi în cazul cînd ureea sanguină se află sub valoarea de 80 mg%. Cînd aceasta tinde să crească, cantitatea de proteine din rație se va reduce la 60 – 40 g/zi, acoperindu-se mai ales din lactate, care au avantajul unei mai bune digestibilităti si metabolizări.
În cazul cînd ureea sanguină crește mult peste valorile normale, proteinele din alimentație se vor restrînge chiar la 20 – 25 g/zi. În cazul acestui regim hipoproteic foarte sever, se vor elimina din alimentație carnea, ouăle, se va folosi o pîine săracă în proteine (exemplu cea de secară care aduce 6 g%, față de cea intermediară care aduce 10 g%), ca și toate alimentele care conțin proteine în proporție crescută. Acest regim nu se va putea prelungi prea mult timp întrucît favorizează accentuarea catabolismului proteic endogen (consumul proteinelor proprii organismului cu creșterea deșeurilor metabolice – ureea).
Prezentăm, în continuare, clasificarea alimentelor în funcție de conținutul lor în proteine.
Categoria A : Alimente cu conținut proteic sub 3%
Legume : anghinare, sparanghel, vinete, morcovi, țelină, mînătărci, dovlecei, castraveți, ciuperci proaspete, varză, conopidă, varză de Bruxelles, varză roșie, spanac, mărar, fasole verde, napi, măcriș, măsline, gulii, păstîrnac, praz, mazăre verde, cartofi, ardei, ridichi, hrean, salată, creson, cicoare, andive, lăptuci, păpădie, roșii.
Fructe : caise proaspete și uscate, ananas, migdale verzi, banane, piersici, cireșe, lămîi, gutui, curmale, smochine verzi și uscate, fragi, zmeură, coacăze, mandarine, castane, pepene, mure, portocale, pere, mere, prune, struguri, stafide.
Dulciuri: zahăr, miere, dulcețuri, tapioca.
Grăsimi: unt, ulei, untură, margarină, frișcă.
Categoria B : Alimente cu conținut proteic între 3 – 10%
Pîinea de secară și de grîu, turta dulce, brioșii, biscuiții, prăjiturile cu frișcă.
Grișul, făina de castane, orezul, porumbul, secara, orzul, grîul și toate cerealele.
Pastele făinoase, fasolea albă, mazărea, ciocolata, laptele, iaurtul.
Categoria C : Alimente cu conținut proteic de 10 – 15%
Creier, rinichi, cotlet de porc, jambon (șuncă), piept de porc sărat, carne de gîscă.
Țipari, scoici, midii, stridii.
Lapte condensat, ou (albuș 12,6% și gălbenuș 15,8%).
Brînzeturi: brînză topită, crema pentru copii, brînză grasă de vaci, brînză topită cremă ,,Bucegi“.
Nuci verzi, nuci uscate, alune, migdale.
Categoria D : Alimente cu conținut proteic peste 15%
Leguminoase uscate : fasole, bob, linte, mazăre.
Făină de leguminoase uscate.
Ciuperci uscate.
Carne de vită, berbec, vițel, miel, cal, porc, mezeluri, ficat, timus de vițel, pasăre, vînat, pește, melci, crustacei.
Lactate : brînză de vaci slabă, brînză Camembert, Rocquefort, laptele praf, parmezanul.
Alimente care pot fi consumate la discreție în regimurile hipoproteice, fiind sărace în proteine :
sfecla, varza, morcovii, țelina, castraveții, lăptucile, dovleceii, ceapa, spanacul, roșiile, vinetele, ridichile, andivele, prazul, fasolea verde, anghinara, ciupercile proaspete, sparanghelul, merele, perele, bananele, curmalele, strugurii, lămîile, portocalele, grapefruits, mandarinele, piersicile, prunele, caisele, ananasul, pepenele, sucul de fructe, dulceața, șerbetul, untul, zahărul, amidonul, mierea, untura, uleiul de măsline, tapioca, ceaiul, cafeaua, ardeiul iute, bomboanele.
Alimente care conțin 5 g proteine:
– pîine fără sare 60 g (sau 5 biscuiți)
– paste făinoase 40 g
– făină 40-50 g
– orez 75 g
– lapte 150 g
– Iaurt 200 g
– smântână 200g
– ou 50 g
– pește 25 g
– ciocolată sau cacao 75 g
– migdale 25 g
– alune 35 g
– smochine uscate 130 g
– cartofi 200 g
– castane 150 g
– fasole uscată 25 g
– linte 20 g
– mazăre uscată 20 g
– mazăre verde 75 g
– came 25 g
În continuare, prezentăm cîteva exemple de regimuri hipoproteice
Regim cu 5g proteine
-zahăr 150 g
– pâine hipoproteică 50g
– dulceață 100g
– unt 60g
– miere 100g
– compot de mere 200g
Regim cu 25g proteine
dimineața:
lapte 100ml
cafea 200ml
pâine 50g
unt 20g
miere (dulceață) 100g
dejun:
salată 50g
ulei 15g
cartofi 300g
legume verzi 200g
unt(margarină) 20g
fructe 100g
dulceață 75g
pâine 25g
cină:
salată 50g
ulei 15g
paste făinoase (orez crud) 75g
unt (margarină) 20g
pâine 25g
dulceață sau sirop de fructe 75g
Regim cu 30g proteine
dimineața: fructe 100g, cafea cu lapte 100g, zahăr 10g, prăjitură din făină 50g, unt 50g, gălbenuș 15g.
Ora 10: suc de fructe 200 ml, dextroză 90g
dejun: cartofi 250g, unt 30g, lapte 100g, legume verzi 150g, ulei 50g, gălbenuș 15g, fructe 200g.
Cină: buillon fără sare tapioca 20g, lapte 100ml, unt 20 g, legume verzi 150g, ulei 15 g, salată verde 50g, ulei 10g, fructe 200g.
LITIAZA RENALĂ
Există mai multe tipuri de litiază renală, în raport direct cu componența chimică a pietrei. Astfel, deosebim : litiaza urică, litiaza oxalică, litiaza fosfatică, litiaza calcică ș.a. Tratamentul dietetic atît pentru prevenirea, cît și pentru terapia acestora diferă de la o formă clinică la alta, avînd însă și unele indicații generale comune :
– Urina, fiind soluția suprasaturată din care se depun precipitațiile care vor da viitorul calcul, va trebui crescută cantitativ, astfel încît să depășească 2000 ml în 24 ore. Aceasta se poate obține prin lichide obișnuite (ceaiuri, compoturi) sau printr-un tratament cu ape minerale (ape oligo- metalice sau sulfatate calcice). Ora cînd sînt ingerate lichidele are o mare importanță. Este preferabil ca ele să fie băute în afara meselor sau seara (pentru a evita hiperconcentrația nocturnă) și dimineața pe nemîncate (pentru a realiza o cantitate mare de urină și a elimina microsedimentele formate în timpul nopții).
– Se va evita supraalimentația, preferîndu-se un regim hipocaloric, care să ducă la pierderea în greutate a bolnavilor supraponderali.
Se recomandă exerciții fizice.
– Se recomandă reducerea aportului de calciu, avînd în vedere rolul acestuia în formarea litiazei renale.
Regimul alimentar în litiaza urică
Litiaza urică poate să apară și în cadrul unei gute, dar poate să survină și să evolueze independent. De asemenea, este cazul să arătăm tot aici că hiperuricemia poate să apară și ca o complicație a unor boli cum ar fi leucemiile acute și cronice, policitemiile, sau ca o consecință a unui tratament prelungit cu cortizon, tiazide ș.a.
Litiaza urică are reputația de a fi cea mai benignă dintre litiazele urinare, fiind bine tolerată, foarte rar hemoragică sau dureroasă, rar infectată.
Bolnavii cu litiază renală sînt de obicei obezi sau au o ereditate încărcată (gutoși sau litiazici în familie).
Litiaza urică se caracterizează printr-o eliminare de microcristale de acid uric în urină și o aciditate anormală a urinii, pH-ul urinar menținîndu-se în permanență în jur de 5 și uneori sub 5.
Tratamentul medicamentos și regimul alimentar urmăresc, în primul rînd, alcalinizarea urinii. Se știe că acidul uric este insolubil în mediul acid. Solubilitatea lui crește cu creșterea pH-ului urinar. Cu cît pH-ul urinar se ridică cu atît acidul uric se dizolvă mai mult, iar șansa de a face litiază scade. Trebuie totuși arătat că și o alcalinizare prea puternică este dăunătoare, întrucît favorizează apariția litiazei fosfatice. De aceea considerăm ca cel mai indicat menținerea unui pH urinar în jur de 7.
Alcalinizarea se obține medicamentos, cu bicarbonat de sodiu (5 g în 24 ore) sau citrat de sodiu, citrat de potasiu (în aceleași cantități), piperazină.
Regimul alimentar urmărește, pe de o parte, alcalinizarea urinii, iar pe de altă parte reducerea alimentelor care se găsesc la originea creșterii acidului uric. Regimul clasic recomandat este așa-numitul regim lacto-fructo-vegetarian, alcătuit din lapte și produse lactate, fructe ca atare sau sucuri de fructe, sucuri de legume sau legume preparate sub diverse forme (cu excepția spanacului, ciupercilor, leguminoaselor), paste făinoase, pîine, mămăligă.
Proteinele vor fi date în cantitate limitată din carne de vacă, găină, oaie ; pește (sub formă fiartă sau fript înăbușit) ; brînzeturi nesărate, nefermentate. Se vor interzice viscerele, carnea de vițel, pui, miel, conservele de carne și pește, brînzeturile sărate fermentate, supele de carne și de oase, sosurile de carne.
Carnea este recomandabil să fie servită numai la prînz, cu garnitură de legume.
Grăsimile sînt permise în cantități moderate, în raport de greutatea bolnavului.
Ca deserturi, se permit cremele cu lapte, făinoasele cu lapte, tartele cu fructe sau cu brînză de vaci, aluatul fiert.
Sarea se va da în cantitate limitată. Sînt interzise alcoolul, cafeaua, drojdia de bere.
Bolnavii supraponderali vor primi o alimentație hipocalorică și se va urmări scăderea în greutate.
Acest regim nu poate singur să ridice pH-ul urinar peste 6, motiv pentru care se impune asocierea cu medicamente alcalinizante.
Pentru exemple de meniuri se indică consultarea tabelelor cu meniuri în litiaza urică.
Regimul alimentar în litiaza oxalică
Litiaza oxalică deține o mare frecvență printre formele de litiază renală. Pe o statistică, Lenieux găsește litiaze cu calciu în 90% din cazuri și fosfat amoniacomagnezian în 10%. Cele combinate cu calciu sînt formate din fosfat (20%), oxalat (15%) și mixte oxalat+fosfat (55%); cele pe bază de fosfat amoniacomagnezian sînt din : acid uric (8%) și alte litiaze (2%).
Prezența unei litiaze oxalice (oxalat de calciu) impune căutarea unuia sau mai multora din următorii factori: pierderi hidrice, climat cald, un episod oliguric, consum excesiv de alimente bogate în oxalați, creșterea calciului și acidului oxalic eliminați prin urină.
Tulburarea biochimică, care duce la producerea anormal de crescută a acidului oxalic, nu este pe deplin cunoscută, dar pare intim legată de metabolismul glicocolului.
Creșterea eliminării de acid oxalic în urină (oxaluria) este dependentă de producerea de acid oxalic în organism de modificări în reabsorbția acidului oxalic la nivelul tubului renal și de un factor alimentar.
Aportul exogen de acid oxalic este asigurat fie de alimentele oxa- lofore, care conțin cantități mai mari sau mai mici de acid oxalic, fie de alimentele oxaligene, care prin descompunerea lor pot da naștere acestui acid. Sursele alimentare de acid oxalic sînt mai ales de origine vegetală. Dintre fructe, merele, lămîile, grepurile, iar dintre legume: castraveții, conopida, mazărea, ridichile nu conțin acid oxalic. Unele alimente: cartofii, leguminoasele boabe, dulciurile concentrate, pastele făinoase pot da naștere la acid oxalic prin descompunere microbiană (fermentație) la nivelul intestinului. Dealtfel, alimentele bogate în glucide sînt formatoare de acid oxalic. Pentru aceasta unii autori recomandă reducerea cantității de glucide la maximum 200 – 250 g/24 ore.
Acidul oxalic mai poate lua naștere și din descompunerea glicogenului (provenit din carne), datorită unor paraziți intestinali (ascarizi, tenie).
Absorbit prin mucoasa intestinală, acidul oxalic este puțin distrus în ficat, iar restul trece în bilă, de unde este eliminat prin fecale sau trece în circulația sanguină și va fi eliminat prin urină.
Pe lîngă pericolul precipitării în căile urinare, acidul oxalic influențează și metabolismul calciului: pe de o parte oxalatul de calciu este insolubil în apă și deci precipită la nivelul rinichiului, iar pe de altă parte acidul oxalic formează cu calciul, la nivelul intestinului, oxalat de calciu insolubil. Administrarea în exces a spanacului și mai ales a rubarbei produce chiar intoxicația cu acid oxalic.
Precipitarea acidului oxalic în căile urinare nu este proporțională cu abundența lui în urină, întrucît precipitarea depinde și de alți factori, dintre care unii i-am și arătat.
Tratamentul dietetic al litiazei oxalice, deși nu întotdeauna eficace, este totuși o necesitate.
De la început trebuie să indicăm bolnavului o cantitate mai mare de lichide: 1,5 – 2 l. zilnic, evitînd apele alcaline și bogate în calciu precum și sucurile de fructe. Regimul va fi acidifiant și se vor reduce alimentele bogate în calciu.
Se vor exclude din dieta bolnavilor cu litiază oxalică alimentele care dau naștere la oxalați în cantitate mare (oxalofore), cum ar fi: ceaiul, cacao, ciocolata, măcrișul, rubarba, smochinele, sparanghelul, spanacul, cartofii; sfecla, agrișele, prunele, dulciurile concentrate. Se va reduce cantitatea alimentelor cu conținut moderat de oxalați.
Bolnavii care au tendința la oxalurie vor primi un regim sărac în glucide pentru a evita fermentațiile cecale generatoare de oxalați. Este vorba în primul rînd de alimentele care conțin celuloză digestibilă (cartofii; pîinea neagră, leguminoasele).
Conținutul proteic al rației va fi crescut (carnea, peștele), la fel și cantitatea de cereale, alimente care acidifică urinile și împiedică într-o oarecare măsură precipitarea oxalaților.
Creșterea cantității de proteine are și avantajul de a jugula dezvoltarea excesivă a fermentațiilor intestinale (la nivelul cecului).
Dacă cumva bolnavul suferă de un ulcer gastric cu hiperaciditate, se va trata hiperaciditatea, care mărind solubilitatea oxalaților alimentari, favorizează resorbția intestinală și deci eliminarea urinară în cantitate mare.
Grăsimile se vor da în cantitate limitată. De asemenea și sarea nu va depăși cantitatea de 4 – 5 g zilnic.
Se vor trata verminozele intestinale.
Alimentele permise vor fi:
– laptele, în cantități mici (250 – 800 ml/zi),- brînzeturile nefermentate pînă la 100 g zilnic;
– carnea de vacă, slabă, de pasăre, de vițel, de pește slab, șunca slabă;
– ouăle sub formă de preparate și nu mai mult de 3 – 4 ouă săptămânal;
– grăsimile în cantitate redusă! Unt (15 – 20 g), frișcă (maximum 20 – 80 g), ulei (maximum 80 – 85 g) adăugate crud la mîncare;
– pîinea se permite în cantitate limitată (pînă la 200 g zilnic) și numai veche; făinoasele (orez, griș, fulgi de ovăz) de asemenea în cantitate redusă (pînă la 200 – 250 g zilnic, cîntărite fierte);
– dintre legume se permit: conopida, varza albă, ciupercile, salata verde, mazărea, ridichile, țelina;
– dintre fructe se permit: merele, perele, piersicile, caisele,- strugurii; gutuile;
– dulciuri: permise cele cu albuș, siropurile, zahărul în cantitate limitată (maximum 80 – 50 g zilnic) în toate preparatele;
– băuturile permise sînt: ceaiurile de plante (mentă; mușețel, mătase de porumb), sucurile de fructe și legume;
– sarea, în cantitate de 1 – 2 g zilnic;
– supele de came;
– sosurile, numai cele preparate dietetic.
Se vor da 5 – 6 mese zilnic în volum redus.
Se va urmări ca bolnavul să nu crească în greutate.
Se vor evita alimentele următoare:
– carnea grasă, conservele de carne;
– ouăle peste numărul permis săptămînal;
– legumele: spanacul, sparanghelul, rubarba, ștevia, ca și toate legumele bogate în celuloză greu digestibilă. Cartofii și sfecla se vor da în cantitate limitată;
– fructe: prune, agrișe, coacăze, fragii, smochinele, bananele;
– dulciuri: ciocolata, cacao, mierea, marmelada, dulceața, deserturi preparate cu bicarbonat, gelatina;
– ceaiul rusesc, cacao, alcoolul, apele alcaline, apele minerale bogate în calciu, sucurile de fructe;
– condimentele; piper, muștar, hrean;
– supele din legume sînt interzise;
– sosurile preparate nedietetic.
Prezentăm, în continuare, conținutul alimentelor în acid oxalic:
Alimente cu conținut crescut în acid oxalic
cacao 1000 mg%
spanac 890 mg%
măcriș 835 mg%
ceai 800 mg%
piper 660 mg%
țelină 720 mg%
rubarbă 500mg%
ciocolată amăruie 350 mg%
sfeclă 338 mg%
Alimente cu conținut moderat în acid oxalic
smochine 200 mg%
pătrunjel 190 mg%
coacăze 88 mg%
ciocolată cu lapte 60 mg%
frunze de țelină 50 mg%
prune uscate 40 mg%
Alimente cu conținut scăzut în acid oxalic
morcovi 33 mg%
fasole verde 31 mg%
andive 27 mg%
portocale 24 mg%
ceapă 23 mg%
fragi, mure 18 mg%
afine, caise 14 mg%
prune verzi 10 mg%
tomate 7.5 mg%
salată de bruxelles 5,9 mg%
banane, ananas 6,4 mg%
varză de bruxelles 5,9 mg%
cartofi 5,7 mg%
sparanghel 5.3 mg%
pere 3 mg%
caise uscate, piersici, vin – urme
Alimente care nu conțin practic acid oxalic
carnea, peștele, brânzeturile, laptele, oul, grasimile, cerealele, făinoasele, zahărul, castraveții, ridichile, conopida, mazărea, grapefruit, pepenele, strugurii, merele, cireșele, sucurile de fructe.
Regimul alimentar în litiaza fosfatică.
Litiaza fosfatică se pune în evidență prin examenul radiografic făcut incidental sau cu ocazia unei hematurii sau stări febrile cauzate de o colică renală.
Eliminarea de fosfați prin urină crește ori de cîte ori există un surmenaj, o stare febrilă sau o alimentație bogată în carne. Precipitarea fosfatului de calciu în urină are loc numai atunci cînd urinile sînt alcaline. Aceasta se realizează în excesul de crudități fără grăsimi, în hiperaciditățile gastrice, în infecții urinare. De fapt, datorită alcalinității urinii survin și infecțiile urinare, ceea ce dă naștere la un cerc vicios.
Calculii fosfatici devin opaci radiologic și au înfățișarea coraliformă, mărind bazinetul și calicele.
Urina este tulbure, alcalină, uneori purulentă. Sedimentul urinar conține cristale de fosfat amoniacomagnezian, solubil în mediu acid. Acidifierea urinii nu duce la dizolvarea calculului, după cum ne-am aștepta.
Cînd tratăm o litiază fosfatică, sau mai ales cînd facem un tratament profilactic al acestei litiaze, trebuie avut grijă, în primul rînd, să se dezinfecteze urina, iar în al doilea rînd să se acidifieze urina. Cu cît aceasta se va face mai corect, după o operație pentru litiaza fosfatică, cu atît șansele de a se dezvolta un nou calcul vor diminua.
Regimul alimentar prevede o dietă acidifiantă, săracă în fosfor și calciu, cu aport scăzut caloric, sărac în grăsimi, bogat în proteine, cu cantitate de sare scăzută și bogat în lichide.
Dintre alimentele permise menționăm:
– laptele în cantitate limitată (datorită aportului de calciu), 250—350 ml;
– carnea și peștele slabe, permise fierte, fripte, la cuptor, în diverse preparate;
– ouăle, permise în cantitate limitată, în preparate (3—4 ouă săptămânal) ;
– pîinea albă, intermediară, veche de o zi;
– făinoasele de orice fel;
– legumele permise sînt cele cu conținut scăzut în calciu și care nu sînt puternic alcalinizante, ca: sparanghelul, dovleacul, dovleceii, varza de Bruxelles, mazărea, fasolea verde;
– fructe: se vor permite în cantitate redusă și numai mere, coacăze afine, prune;
– dulciuri: zahăr, biscuiți, aluaturi preparate cu unt, chisel de coacăze roșii, prăjitură cu albuș de ou;
– băuturi: ceai slab, ceaiuri de cozi de cireșe, de coji de mere, de mătase de porumb, cafea cu apă, cacao cu apă;
– condimentele permise sînt cele aromate: mărar, pătrunjel, tarhon, leuștean, oțet;
– sarea nu se va administra mai mult de 2 – 3 g zilnic;
– supele: cele preparate din făinoase, din carne, din legumele permise;
– sosurile permise sînt cele dietetice.
Se vor da și alimente bogate în vitaminele A și D, ca untul, untura de pește, drojdia de bere.
Se vor interzice:
– laptele integral și brînzeturile;
– conservele de pește, peștele sărat, heringii, sardelele, thonul;
– gălbenușul de ou (în exces);
– pîinea în cantitate mare (peste 200 – 250 g zilnic);
– leguminoasele uscate, legumele care aduc mult calciu sau sînt puternic alcaline (vezi mai jos);
– fructele oleaginoase: nuci, alune, migdale;
– ciocolata, deserturile praparate cu gălbenuș de ou, cu lapte, cu smîntînă, cu fructe nepermise;
– băuturi: lapte, sucuri de fructe și de legume, alcoolul, băuturile alcaline;
– condimente picante;
– supele de legume, de lapte, de fructe, borșul de legume.
Alimentația va fi fracționată în 5 – 6 mese pe zi, de volum redus. Se va asigura o cantitate de lichide suficientă pentru a favoriza eliminarea sărurilor, împiedicînd precipitarea lor.
Prezentăm, în continuare, conținutul în calciu al alimentelor:
Alimente cu conținut ridicat de calciu:
lapte praf din lapte parțial smântânit 1300mg%
brânză de burduf 922 mg%
schweitzer 900 mg%
cașcaval Dobrogea 750 mg%
cașcaval Penteleu 708 mg%
brânză de Olanda 720 mg%
brânză telemea de oaie 388 mg%
pătrunjel frunze 325 mg%
alune 240 mg%
migdale 239 mg%
fasole albă boabe 180 mg%
ciocolată cu lapte 175 mg%
smochine 186 mg%
brânză slabă de vaci 164 mg%
gălbenuș de ou 145 mg%
ceapă verde 135 mg%
icre negre 137 mg%
lapte de vaca 125 mg%
hrean 119 mg%
Alimente cu conținut moderat în calciu
ciocolată menaj 92 mg%
icre de Manciuria 90 mg%
pătrunjel, rădăcină 89 mg%
nuci 89 mg%
fragi 85 mg%
spanac 81 mg%
smântâna 80 mg%
măsline 78 mg%
stafide 78 mg%
paste făinoase 78 mg%
fulgi de ovăz 77 mg%
curmale 71 mg%
arahide 60 mg%
fasole verde 65 mg%
mure 63 mg%
mazăre boabe 61 mg%
andive 60 mg%
varză roșie 53 mg%
țelină 50 mg%
varză albă 50 mg%
măceșe 50 mg%
portocale 44 mg%
arpacaș din orz 42 mg%
griș 41 mg%
zmeură 40 mg%
căpșuni 40 mg%
morcovi 40 mg%
ridichi 40 mg%
dovlecei 39 mg%
Alimente cu conținut redus în calciu
varză de bruxelles 30 mg%
castraveți 23 mg%
agrișe 22 mg%
sparanghel 21 mg%
pâine intermediară 20 mg%
afine 20 mg%
pâine albă 18 mg%
biscuiți 17 mg%
struguri 16 mg%
vinete 15 mg%
roșii 14 mg%
gutui 14 mg%
coacăze negre 14 mg%
unt 15 mg%
cacao 12 mg%
mere 12 mg%
carne(vacă,porc,găină) 10 mg%
cartofi 9 mg%
ardei gras 8 mg%
mălai 7 mg%
banane 6 mg%
margarină 4 mg%
ciuperci 3 mg%
Prezentăm mai jos conținutul unor alimente în fosfor
Alimente cu conținut ridicat în fosfor
lapte praf din lapte parțial smântânit 1000 mg%
schweitzer 750 mg%
brânză de burduf 624 ng%
cacao praf 629 mg%
brânză olanda 520 mg%
cașcaval penteleu 505 mg%
gălbenuș de ou 500 mg%
icre de manciuria 490 mg%
cașcaval dobrogea 480 mg%
migdale 465 mg%
alune 460 mg%
ciocolată menaj 445 mg%
arahide 400 mg%
nuci 360 mg%
fulgi de ovăz 353 mg%
creier 336 mg%
ficat 320 mg%
mazăre boabe 303 mg%
fasole boabe 309 mg%
pâine de secară 256 mg%
linte boabe 242 mg%
rinichi 250 mg%
inimă 240 mg%
arpacaș de orz 236 mg%
carne (vacă, gaină, oaie) 230 mg%
heringi 220 mg%
știucă 210 mg%
scrumbie 204 mg%
mălai 190 mg%
limbă 180 mg%
icre negre 175 mg%
pâine neagră 164 mg%
paste făinoase cu ou 156 mg%
brânză de vaci slabă 150 mg%
caise uscate 139 mg%
ciuperci 136 mg%
pătrunjel frunze 128 mg%
mazăre verde 116 mg%
crap 106 mg%
măceșe 102 mg%
Alimente cu conținut moderat în fosfor
pâine intermediară 98 mg%
măslilne 92 mg%
lapte 90 mg%
pâine albă 87 mg%
prune uscate 86 mg%
spanac 83 mg%
pătrunjel rădăcină 82 mg%
conopidă 75 mg%
hrean 70 mg%
andive 66 mg%
curmale 64 mg%
biscuiți 62 mg%
sparanghel 62 mg%
vișine 52 mg%
smântână 50 mg%
praz 50 mg%
cartofi 45 mg%
Alimente cu conținut redus de fosfor
fragi 38 mg%
varză albă 35 mg%
vinete 34 mg%
albuș de ou 35 mg%
miere 33 mg%
varză roșie 32 mg%
morcovi 30 mg%
cireșe 30 mg%
căpșuni 28 mg%
banane 27 mg%
grapefruit 26 mg%
castraveți 27 mg%
țelină 27mg%
ridichi 27 mg%
roșii 25 mg%
unt 25 mg%
ceapă verde 24 mg%
piersici 23 mg%
lămâi 22 mg%
portocale 20 mg%
gutui 19 mg%
dovlecei 19 mg%
pepeni 15 mg%
afine 8 mg%
mere 8 mg%
margarină 4 mg%
În linkurile de mai jos puteți vizualiza sau descărca 2 documente de tip pdf care prezintă exemple practice de meniuri zilnice idicate în insuficiența renală cronică și litiaza renală (oxalică, fosfatică si urică).