Starea femeii caracterizată prin imposibilitatea de a avea un orgasm obţinut prin coit vaginal cu un partener heterosexual poartă numele de frigiditate (anafrodizie, anestezie sexuală sau anorgasmie feminină).
Deşi la femeie orgasmul nu are decît o semnificaţie hedonică, nefiind absolut necesar fecundaţiei, cum este la bărbat, problema prezintă totuşi o importanţă individuală şi socială. O soţie frigidă este indiferentă faţă de viaţa conjugală, iar în timpul actului sexual ea este frustrată de emoţiile şi senzaţiile sexuale sau, cînd acestea există, sînt reduse şi nu cresc pină la punctul culminant, pînă la orgasm.
Femeile care nu au simţit niciodată această satisfacţie, necunoscînd-o, de obicei nu se sesizează o perioadă de timp, considerîndu-se normale, dar, mai devreme sau mai tîrziu, îşi dau seama de starea lor. Femeile, care au simţit o dată orgasmul şi ulterior devin frigide, nu se împacă cu această situaţie şi încep să-şi pună probleme. Partea cealaltă a cuplului, bărbatul, nu rămîne de loc străin şi nu-i este indiferentă această situaţie. Soţul este cel care se sesizează primul şi care reacţionează mai violent în toate aceste cazuri de frigiditate, primitivă sau dobîndită in cursul vieţii conjugale. Indiferent care dintre părţi, soţ sau soţie, este mai nemulţumită de pe urma acestei stări, cert este că ea duce la o răceală şi la animozităţi între soţi.
Femeia frigidă, în general, este mai reţinută, se jenează şi apelează mai rar la medic din proprie iniţiativă.Frigiditatea are repercusiuni asupra organismului. Dacă lipsa orgasmului e de regulă, atunci formaţiunile erectile nu se descarcă de afluxul de sînge crescut, musculatura nu se relaxează, secreţia nu este expulzată şi se produce starea de congestie a organelor genitale, tradusă prin dureri lombare şi pelviene, care apar la mers sau cu ocazia actului sexual. Apare astfel o stare de nervozitate si de nelinişte a femeii, care rămîne cu încordarea psihică, cu tensiunea nervoasă şi cu o stare de insatisfacţie.
Unele femei frigide privesc starea lor cu indiferenţă şi încearcă o satisfacţie psihică ştiind că măcar partenerul este mulţumit. Altele nu vor să lase impresia soţului că sînt frigide şi adoptă atitudini artificiale, încercînd să se comporte ca şi cînd ar fi avut senzaţia de orgasm.
Totuşi, în toate cazurile, lipsa orgasmului femeii rămîne un prilej de nemulţumiri, iar cuplul respectiv devine fragil. În mod direct sau indirect încep părerile de rău şi femeia se crede dezavantajată şi este nemulţumită. Ea începe uneori prin a căuta orgasmul extraconjugal şi sfîrşeşte prin a manifesta răceală faţă de soţ, dezinteres şi refuz pentru actul sexual. De aici şi pînă la destrămarea familiei nu mai sînt mulţi paşi. Iată cum o problemă individuală de viaţă conjugală capătă o importanţă socială, faţă de care nu putem rămîne indiferenţi. În asemenea împrejurări, consultarea medicului poate fi de un real ajutor.
Importanţa problemei frigidităţii mai rezultă din frecvenţa crescută a ei : 33% din femei (Adler) ; 30% ( KINSEY A. C, POMEROY W. B., MARIN C. E. – Le comportament sexuel de la femme, Amiot Dumont Paris, 1954), 50% (Irene Berniard şi R. Pauly) (BERNARD I., R. PAULY – Les copulations sans orgasme. în : Les dyspareunies et les anaphrodisies chez la femme.). H. Michele-Wolfromm ( MICHELLE-WOLFROMM H. – L’evolution psychiatrique, 1969. voi. XXXIV, fascicola I, p. 1-25.), pe un studiu cuprinzînd 1656 de femei, au găsit frigiditatea izolată în 55% din cazuri, iar dacă se adaugă şi frigiditatea asociată cu dispareunia și cu neconsumarea actului sexual, cifra globală a frigidităţii reprezintă 82% din tulburările sexuale.
Frigiditatea are intensităţi şi nuanţe diferite, în funcţie de femeia care acuză această stare. Factorul individual dă coloratura cea mai variată a anafrodiziei şi îi conferă caracterul de complexitate.
Din punct de vedere simptomatic, frigiditatea poate fi clasificată în : totală, incompletă şi parţială.
Frigiditatea este totală (completă) cînd nu există de loc impuls sexual pentru sexul opus. Femeia nu simte nici o senzaţie sexuală, nu ia parte la actul sexual, care pentru ea este ceva mecanic, şi în acest caz, desigur, nu poate fi vorba de obţinerea orgasmului. Deoarece ea ignoră orice nevoie sexuală şi nu are nici o senzaţie erotică, această formă de frigiditate este bine suportată de către femeie.
Frigiditatea este incompletă cînd există un impuls sexual mai mult sau mai puţin diminuat, există deci libido, dar excitaţia sexuală este slabă sau nu creşte în timpul copulaţiei şi femeia nu ajunge niciodată la orgasm. Această categorie de frigide suportă mai greu starea lor, deoarece simt nevoia relaţiilor sexuale, dar nu pot ajunge la satisfacţie.
Frigiditatea parţială este aceea în care impulsul şi necesităţile sexuale sînt normale, dar nu se ajunge la un orgasm vaginal ; în schimb, se poate obţine o stare de satisfacţie prin excitaţii prelungite ale organelor genitale externe (clitoridiene).
În afară de categoriile de mai sus, unele femei prezintă stări tranzitorii de anestezie sexuală sau scăderea nevoii sexuale, care alternează cu stări normale. Există şi forme intermediare şi în această categorie se încadrează femeile care simt o atracţie minimă faţă de sexul opus, senzaţiile lor sexuale sînt diminuate şi ajung rareori la satisfacţie. Asemenea femei prezintă un amestec de infantilism psihic, cu o oarecare nevoie de a iubi şi de a fi iubite.
Mai trebuie semnalată şi frigiditatea relativă conjugală, care ţine de actul sexual incomplet din partea partenerului şi care dispare în anumite condiţii psihologice sau cu ocazia schimbării tehnicii copulatorii.
Frigiditatea ne apare uneori ca primitivă, criptogenetică, caz în care nu se poate decela factorul cauzal; deseori frigiditatea este însă simptomatică, secundară, în cadrul unor tulburări de origine nervoasă, psihogenă, endocrină, genitală sau în cadrul unor afecţiuni generale.
H. Michele-Wolfromm , care a studiat frecvenţa tulburărilor sexuale la un număr de 1656 de femei, a constatat următoarele :
Frigiditate izolată …… 55%
Raporturi dureroase :
– fără frigiditate …. 11%
– cu frigiditate ……..24%
Neconsumarea actului sexual :
– fără frigiditate ….. 7%
– cu frigiditate ……. 3%
Din această statistică se constată că frigiditatea izolată apare în 55% din cazuri, frigiditatea asociată cu dispareunie în 24% din cazuri, şi frigiditatea cu neconsumarea actului sexual în 3% din cazuri ; dacă însumăm aceste procente, cifra globală de frigiditate este de 82% din totalul tulburărilor sexuale.
Pentru stabilirea diagnosticului de frigiditate, de un preţios ajutor este anamneza femeii care consultă medicul (vezi fişa de consultaţie a femeii cu tulburări sexuale).
Din anamneză ne interesează următoarele elemente : – antecedentele eredocolaterale (psihoze, diabet zaharat, disgenezii gonadice, lues etc.) ; – antecedente personale fiziologice (vîrsta primului ciclu menstrual şi caracterele acestuia) ; – vîrsta începerii raporturilor sexuale, sarcini, avorturi spontane, sterilitate ; – antecedentele patologice; afecţiuni generale, infecţii cronice, viroze, anemii, intoxicaţii cronice, operaţii în sfera genitală etc. ; – condiţii de viaţă (profesia, starea civilă, numărul copiilor) ; – se vor preciza existenţa sau nu a impulsului sexual, a libidoului, intensitatea excitaţiilor sexuale, afecţiunea faţă de partener, existenţa „preludiilor”, prezenţa unui orgasm incomplet sau absenţa totală a orgasmului, ritmul vieţii sexuale, debutul tulburărilor sexuale şi circumstanţele în care au apărut – brusc sau progresiv. Discuţia cu pacienta trebuie purtată cu tact și de o manieră care să inspire încredere.
Se vor efectua următoarele examene clinice :
– examenul genital (acesta poate descoperi eventuale malformaţii congenitale sau dobîndite ale organelor genitale, diverse leziuni vulvare, vaginale sau ale colului uterin, secreţii patologice, dureri spontane sau la tactul vaginal) ;
– examenul clinic general (poate evidenţia afecţiuni ale viscerelor sau boli de sistem) ;
– examenul endocrinologic (poate evidenţia eventuale tulburări ovariene sau extragonadice ; ca dozări hormonale sînt necesare estrogenuria, 17-cetosteroizii totali, prolanuria, iodul proteic hormonal + iodocaptarea + metabolismul bazal) ;
– examenul neurologic şi psihologic (sau psihiatric).
În unele cazuri, anamneza descoperă instalarea frigidităţii ca o consecinţă a unui eveniment recent, cum ar fi : naşterea unui copil anormal, realizarea unui obiectiv care a atras dispute între soţi, utilizarea pilulelor anticoncepţionale, care exclud teama de sarcină, dar majoritatea lor au un efect inhibant asupra libidoului. Aceste incidente minore nu pot ameninţa decît o sexualitate fragilă.
Frigiditatea se poate întîlni la femei cu nivel cultural diferit, cu afectivitate diferită, care au caractere deosebite, şi în orice perioadă a vieţii genitale. Patologia frigidităţii este esenţialmente individuală.
În această patologie individuală a comportamentului sexual feminin se intrică cele două grupe mari de fenomene: cele de origine psihică cu cele somatice, într-o proporţie inegală.
Din punct de vedere etiopatogenic, frigiditatea se poate clasiica în următoarele forme clinice :
1) frigiditatea simptomatică secundară ;
2) frigiditate funcţională, psihogenă ;
3) frigiditate criptogenetică (de cauză necunoscută).
FRIGIDITATEA SIMPTOMATICA (secundară)
În această categorie se încadrează frigiditatea care apare ca un simptom în cadrul unor afecţiuni cunoscute.
FRIGIDITATEA DE ORIGINE NEUROLOGICA
Această frigiditate este produsă de leziuni medulare sau cerebrale. Leziunile de neuron periferic care ating rădăcinile rahidiene sau coarnele măduvei, la nivelul conului terminal, se însoţesc de frigiditate. Cînd acestea sînt situate pe neuronul motor (mielite, poliomielite, radiculite) suprimă orgasmul. Situate pe neuronul senzitiv, ele antrenează o anestezie genitală (sindromul „cozii de cal”, tabes. radiculomielite luetice). Paraplegiile prin secţionare medulară sau prin diverse compresiuni, ca şi mielitele situate mai sus dau tulburări sexuale similare.
Leziunile inflamatorii sau tumorale, care interesează hipotalamusul, deci şi centrii comportamentului sexual, determină în general apariţia frigidităţii.
FRIGIDITATEA DIN AFECŢIUNILE GENERALE
Unele boli acute sau cronice, ca diabetul zaharat, anemiile, slăbirea excesivă sau obezitatea, alcoolismul cronic, morfinomania, cocainomania etc, duc la diminuarea libidoului şi a esteziei sexuale.
Obezitatea la femeie este frecvent asociată cu hipoovarie secundară şi frigiditate. În obezităţile hipotalamice, tulburările sexuale se explică prin interesarea şi a unor centri sexuali.
Unele alterări vasculare pot provoca frigiditate prin vasoconstricţie pelviană.
FRIGIDITATEA DE NATURA GINECOLOGICĂ
Starea de teleclitoridie (situarea clitorisului la o distanţă de uretră mai mare de 3 cm) lipseşte contactul clitorisului cu penisul şi astfel nu apar senzaţiile erotice clitoridiene (PALMER – Deux cas de frigidite par teleclitoridie traite operatoirement, Question Gynecologique D’Actualite, vol. III, fascicola I, 1943.).
Infantilismul genital, hipoplazia organelor genitale fac ca raporturile sexuale, cu un partener dezvoltat normal genital, să fie dureroase şi deci nedorite.
Modificările de troficitafe, supleţe şi calibru ale inelului vulvar (lărgit) şi vaginal (prea larg), prolapsul vaginal sau uterin, rupturile de perineu, retroversiile sau lateroversiile uterine reprezintă factori etiologici, care declanşează durerea la contact, dispareunia asociată cu frigiditate.
Toate leziunile inflamatorii ale vulvei, vaginului, corpului uterin sau anexelor, acute sau cronice, sînt cauze de frigiditate prin inhibiţie dureroasă, deşi libidoul este păstrat.
FRIGIDITATEA DE NATURA ENDOCRINĂ
Frigiditatea se constată în insuficienţele ovariene primitive (amenoree primară). În insuficienţa ovariană primară congenitală (sindrom Turner sau agenezie ovariană) nu se dezvoltă caracterele sexuale somatice primare şi secundare din cauza lipsei secreției de hormoni estrogeni, iar femeia acuză o frigiditate totală, bine suportată.
Insuficienţa ovariană cu amenoree se mai poate întîlni şi în cazul unei insuficienţe hipofizare, instalată în copilărie sau intrapubertal, le origine tumorală, iar la adultă în sindromul Sheehan sau Simmonds. În insuficienţele ovariene primare, tractul genital este nedezvoltat sau hipoplazic, infantil (infantilism genital) şi lipseşte comportamentul psihic feminin, prin lipsa erotizării centrilor nervoşi. Femeia nu are emoţii şi senzaţii erotice, fiind complet frigidă.
În insuficienţele ovariene secundare, dobîndite în timpul vieţii genitale, fie prin leziuni ovariene de tip infecţios, toxic, traumatic (castrare), fie prin eunucoidism hipofizar, hipogonadotrop, se instalează amenorea secundară. În aceste cazuri, fiindcă a avut loc erotizarea centrilor nervoşi, libidoul există, însă este diminuat şi cu timpul poate să dispară, din cauza apariţiei involuţiei organelor genitale. Lipseşte acţiunea trofică a hormonilor estrogeni, din care cauză tractul genital devine hipoplazic, lipsit de elasticitate şi suplețe, mucoasele genitale încep să se atrofieze şi actul sexual este nedorit, neplăcut şi chiar dureros, cu anorgasmie.
În insuficienţele ovariene primitive sau secundare, la tulburările genitale se adaugă şi tulburări neurovegetative : valuri de căldură, transpiraţii, instabilitate emoţională, palpitaţii, parestezii, ameţeli, migrene, tulburări vasomotorii.
Frigiditatea se poate întîlni, mai rar, şi la unele femei cu hiperestrogenism. În aceste cazuri, diagnosticul se pune pe baza existenţei sindromului de tensiune premenstruală, a metroragiilor, glerei cervicale filante persistente, hiperplaziei glandulochistioe a endometrului (evidenţiată prin biopsie), estrogenuriei totale crescute. Frigiditatea în caz de hiperestrogenism s-ar explica, după Vinchol, prin existenţa asociată a tulburărilor neurovegetative, cu predominanţa excitabilităţii simpatice, şi prin modificarea echilibrului dintre androgeni/estrogeni, care influenţează libidoul.
Există însă şi situaţia inversă : hiperestrogenismul poate determina nimfomania la femei sau la animale. Ulrich ( ULRICH – Nymphomanie et sterilite. Soc. Franc. de Ginec., Expansion Scientifique Francaise, Paris, 1935) relatează cazul unei femei cu nimfomanie căreia, la laparotamia exploratorie i s-au găsit ovare microchistice, hipertrofiate dublu faţă de normal, iar rezecţia a 3/4 din ovare a antrenat după 2 luni diminuarea hipergeneziei.
Secreţia de progesteron excesivă, în caz de luteoame, sau după o administrare de progesteron, în doză mare, produce o diminuare a libidoului şi o scădere a potentei sexuale feminine (MILCU ST. M., STOICA T., COCULESCU M. – Obstet. şi ginec. 27 ; 5 : 537, 1969.).
În ceea ce priveşte rolul hormonilor estrogeni în patogenia frigidităţii, se poate spune că hipoestrogenemia antrenează apariţia anafrodiziei indirect, prin lipsa sau diminuarea acţiunilor trofice şi stimulante asupra vaginului şi colului uterin, care favorizează apariţia dispareuniei.
Totuşi, la femeile castrate sau la postclimacterium, exista adesea persistenţa libidoului diminuat, şi acest fenomen se explică prin secreţia de hormoni androgeni suprarenali si printr-o condiţionare psihică reflexă, în cadrul experienţei trăite.
Frigiditatea este frecvent întîlnită şi în sindroamele endocrine extraovariene, hiperfuncţionale sau hipofuncţionale.
Acromegalia (exces de STH) care se însoţeşte aproape constant de amenoree secundară (insuficienţă ovariană) şi de hipertrofia mucoasei vulvare şi vaginale, dar cu uter hipotrofic, antrenează apariţia frigidităţii.
În insuficienţa hipofizară (panhipopituitarism) de tip Sheehan sau Simmonds sau de origine tumorală (adenoame cromofobe, craniofaringioame), prima insuficienţă glandulară care se instalează este cea ovariană prin insuficienţa de gonodotropi hipofizari (prolanurie sub 5 u.), apoi apare insuficienţa tiroidiană şi cortico-suprarenală prin lipsa de TSH şi respectiv de ACTH. Din cauza involuţiei genitale şi a insuficienţelor tiroidiană şi corticosuprarenală care se asociază, comportamentul sexual al femeii este in întregime abolit şi se instalează frigiditatea totală.
În sindromul adipozogenital (Babinski-Frohlich) produs printr-un adenom cromofob sau craniofaringiom cu extensie supraselară, obezitatea se însoţeşte de infantilism genital, cu abolirea comportamentului sexual.
Apreciind intervenţia hipofizei în apariţia frigidităţii se poate spune că insuficienţa hipofizară este un factor declanşator al acesteia. F. Moricard (MORICARD F. – Hormonologie sexuelle humaine, Masson et Cie. Paris, 1943, p. 119.) relatează cazul unei femei hipofizectomizate, care a pierdut complet şi definitiv libidoul imediat după operaţie. Kinsey (KINSEY A. C, POMEROY W. B., MARIN C. E. – Le comportament sexuel de la femme, Amiot Dumont Paris, 1954.) şi alţi autori susţin că insuficienţa hipofizară nu declanşează direct apariţia frigidităţii, ci în mod indirect, prin antrenarea insuficienţelor ovariene, tiroidiene şi corticosuprarenale.
În mixedemul primitiv sau secundar de origine hipofizară, există o absenţă sau o diminuare a libidoului. Predominanţa inhibiţiei corticale din mixedem, apatia, bradipsihia, bradikinezia se însoţesc de o afectivitate redusă şi de o scădere pînă la dispariţie, a fenomenelor reflexe genitale, a erecţiei, ejaculării şi a orgasmului. În hipotiroidia benignă libidoul va fi păstrat.
În hipertiroidia benignă există o creştere a libidoului, însă în hipertiroidia severă (tireotoxicoză, Basedow), aşa cum arată Bessede ( BESSEDE – La libido dans les syndromes endocrines extragonadeaux, These, Paris, 1948 ), prin epuizarea psihică şi instabilitatea emoţională, apare diminuarea potentei sexuale pînă la frigiditate. După tratamentul hipotiroidiei sau al hipertiroidiei accentuate, tulburările sexuale se remit.
În insuficienţa corticosuprarenală cronică (boala Addison), din cauza asteniei fizice şi psihice şi a hipotoniei generale, fenomenele erotice şi libidoul diminua mult (scade secreţia de androgeni suprarenali) ; de asemenea, orgasmul este incomplet sau absent. Bolnavele au reţinere faţă de actul sexual, deoarece constată că le accentuează astenia fizică şi psihică.
În sindromul suprarenometabolic (Cushing) noi am constatat o diminuare a activităţii sexuale. Chiar cînd libidoul se menţine prin secreţia crescută de androgeni suprarenali, în schimb frigiditatea este un simptom aproape constant, care însoţeşte amenoreea secundară din acest sindrom. Noi am arătat, prin studii clinice şi experimentale, că insuficienţa ovariană secundară se datoreşte acţiunii inhibitorii nespecifice a hormonilor cortizonici în exces asupra hormonilor gonadotropi hipofizari.
În hipercorticismele androgenice, determinate de tumori suprarenale virilizante sau de hiperplazii suprarenale congenitale şi dobîndite, se constată o creştere a libidoului, pînă la agresivitate sexuală ; dar aceste femei prezintă o frigiditate parţială. Ele nu obţin orgasmul prin coit vaginal, ci numai prin excitaţii ale organelor genitate externe (clitoris).
Frigiditatea se mai întîlneşte şi la femeile cu constituţie longilină astenică, cu bazinul îngust şi pieptul lat, care acuză frecvent hipomenoree sau dismenoree.
Epifiza, prin secreţia ei hormonală, intervine ca o glandă moderatoare, frenatoare a fenomenelor sexuale. Tumorile epifizare secretante (pinealoamele) se însoţesc de infantilism sexual şi frigiditate. În medicina veterinară se utilizează extractele de epifiză ca tratament eficace în caz de nimfomanie (Thieri). În medicina umană, această acţiune a extractelor de epifiză este, de asemenea, utilizată în tratamentul stărilor hipergenitale feminine şi masculine.
După această trecere în revistă a factorilor endocrini, care participă la apariţia frigidităţii, se poate spune că există trei categorii de hormoni : una care favorizează excitabilitatea sexuală a femeii (hormonii estrogeni – gonadotropii ; hormonii tiroidieni – TSH, hormonii androgeni în doză moderată) o altă categorie care deprimă comportamentul sexual feminin (hormonii progesteronici, hormonii epifizari, hormonii cortizonici în exces).
O a treia categorie de hormoni secretaţi normal au rol echilibrant asupra comportamentului sexual : insulina, STH, ACTH, parathormonul şi hormonii catecolici medulosuprarenali, ca şi mediatorii chimici (acetilcolina şi noradrenalina).
Altă categorie de hormoni, progestativele de sinteză, posedă acţiuni estrogenice, androgenice şi progesteronice.
Deşi, majoritatea sexologilor admit originea dublă a orgasmului feminin – cu punct de plecare vaginal şi clitoridian, integrat în centrii superiori nervoşi sexuali – alţi autori, ca Masters şi Johnson (MASTERS W. H., JOHNSON V. E. – Les reactions sexuelles – traduit de l’americain, Robert Laffont, 1968), admit că orgasmul feminin are un punct de plecare unic, situat topografic la nivelul vulvei şi în treimea inferioară a vaginului.
În concluzie, la femeie, prezenţa unui comportament sexual normal necesită un echilibru funcţional al secreţiei endocrine ovariene şi un echilibru al sistemului endocrin în general. Stările hipofuncţionale sau hiperfuncţionale ale sistemului endocrin determină tulburări ale comportamentului sexual.
Rolul sistemului endocrin nu ne apare izolat, ci este integrat de centrii superiori hipotalamici, substanţa reticulată şi cortex. Cu cît urcăm pe scara evoluţiei organismelor, la animalele superioare şi îndeosebi la om, rolul de integrare a sistemului nervos central privind comportamentul sexual creşte şi subordonează sistemul endocrin (MILCU ST. M., STOICA T., COCULESCU M. – Obstet. şi ginec. 27 ș 5 : 537, 1969).
FRIGIDITATEA FUNCŢIONALĂ (PSIHOGENĂ)
FRIGIDITATEA PRIN FACTORI PSIHOLOGICI
Rolul factorilor psihologici în îndeplinirea normală a actului sexual este deosebit de important la om şi îndeosebi la femeie.
Femeia echilibrată şi sănătoasă fizic şi psihic a integrat funcţiile sale erotice şi sexuale în personalitatea sa mintală şi mecanismul orgastic, în funcţia nervoasă cerebrală. Orice factor inhibitor, psihogen, care se opune acestei integrări nervoase a funcţiei sexuale duce la apariţia de tulburări în sfera erotică şi sexuală. Dacă la bărbaţi este suficientă, uneori, numai existenţa traumelor psihice ca să producă impotenţa sexuală psihogenă, cu atît mai mult la femeie, care posedă o sensibilitate deosebită şi o trăire psihică mai intensă a actului sexual, aceşti factori pot determina uşor starea de frigiditate. Factori psihici multipli şi diverşi pot duce la inhibiţie a dorinţei sexuale şi (sau) a orgasmului.
Lipsa afectivităţii şi a emoţiilor erotice pozitive stimulante, ține inhibată funcţia psihosexuală. Mediul familial şi cel social au importanţă deosebită. O atmosferă familială de o severitate excesivă şi austeră pentru fată, care o privează de un minimum de destindere, de tandreţe, care îi imprimă sentimente de teamă faţă de sexul opus — toate acestea pot avea urmări nocive asupra conduitei sale psihice din viaţa conjugală adultă.
Atitudinea părinţilor faţă de problemele sexuale, scenele conjugale dintre ei se întipăresc în mintea fetei şi pot duce în viitor la o aversiune faţă de relaţiile sexuale.
O conduită inadecvată a soţului, vulgaritatea, brutalitatea, lipsa de tact şochează pudoarea tinerei fete şi devin factori inhibanţi. Durerea produsă de deflorarea violentă, imputarea infidelităţii ei pot constitui adevărate şocuri afective pentru femeie şi pot antrena reţinere şi aversiune pentru actul sexual, pînă la frigiditate. Amplificînd importanţa primului contact sexual. W. Steckel spune : „se poate afirma că soarta mariajului se decide în noaptea nunţii”.
Lipsa afinităţii faţă de soţ (fata şi-a dorit şi imaginat un alt gen de bărbat), căsătoria din interes sînt elemente inhibante ale dorinţei ei sexuale şi o fac indiferentă faţă de actul sexual.
Teama de sarcină sau practicarea metodei coitus interruptus, neglijarea „preludiilor”, unele poziţii copulatorii neacceptate de parteneră, ejacularea precoce a bărbatului sînt elemente care pot genera ulterior indiferenţă şi repulsie faţă de actul sexual. Mediul ambiant al actului sexual, unele obiceiuri şi gesturi dezagreabile ale partenerului sînt factori care diminuă dorinţa şi senzaţiile erotice ale femeii. Uneori, practicarea masturbaţiei constituie factorul etiologic al frigidităţii ; femeia nu poate obţine orgasmul prin coit vaginal normal, fiindcă s-a condiţionat reflex pe calea masturbaţiei.
Contractarea unei boli venerice de la partener reprezintă pentru femeie o adevărată traumă psihică, a cărei consecinţă poate merge uneori pînă la frigiditate.
Vîrsta începerii raporturilor sexuale influenţează de asemenea obţinerea orgasmului. La o vîrsta prea tînără, cînd nu există o maturizare sexuală fizică şi psihică, orgasmul feminin se produce mai rar ; de asemenea, începerea tardivă a vieţii sexuale include o diminuare a libidoului şi a excitabilităţii ei sexuale.
FRIGIDITATEA PRIN FACTORI NEVROZANŢI
După unii autori (MICHELLE-WOLFROMM H. – L’evolution psychiatrique, 1969. vol. XXXIV, fascicola I, p. 1-25), frigiditatea reprezintă o nevroză în „doi”. Ea constituie un simptom nevrotic care pare să existe în funcţie de partenerul greşit ales. Vechiul dicton că „nu există femei frigide, ci există numai bărbaţi nepricepuţi” nu este exact. Se pare că responsabilitatea bărbatului în apariţia frigidităţii depinde mai puţin de tehnica sa, sau de defectele sale şi ţine aproape exclusiv de maniera cu care este acceptat de parteneră. Acordul sexual se pare că depinde îndeosebi de echilibrul psihic al femeii şi, în mod adjuvant, de cel al bărbatului. În imensa majoritate a cazurilor de frigiditate este imposibil de stabilit responsabilitatea fiecăruia dintre cei doi parteneri. Frigiditatea se poate compara cu o piesă în doi, în care unul din actori este necunoscut.
Frigiditatea se întâlneşte frecvent la femeile care suferă de nevroză : neurastenie, psihastenie (obsesivo-fobică), isterie. Nevroza sexuală se întîlneşte atît la femei, cît şi la bărbaţi. În nevroza astenică, la simptomele acesteia se asociază frecvent diminuarea libidoului, a excitaţiilor şi a senzaţiilor erotice şi lipsa orgasmului.
În psihastenie predomină obsesiile, ideile fixe, fobiile. Pe un fond de teamă, de anxietate nejustificată, de neîncredere în sine, femeia este preocupată de aceste idei fixe, care îi vin în minte involuntar. Frigiditatea în aceste cazuri apare din cauza inhibiţiei psihice, indusă de starea de teamă şi de fobie. Fobiile anxioase sînt diverse şi ele cuprind : teama de sarcină, teama de brutalitatea soţului, teama de primul act sexual, frica de durere în timpul coabitării, teama de a nu fi surprinsă.
Uneori fobiile au un caracter ipohondric : teama că se vor îmbolnăvi, că actul sexual le surmenează, teama să nu piardă urina în timpul orgasmului etc. Toate aceste temeri duc la instalarea frigidităţii totale şi sînt dificil de tratat, din cauză că bolnava îşi pierde încrederea în ea.
În isterie, emoţiile sînt mult amplificate şi, din cauza sugestiei exagerate, iau caracterul de şocuri emotive, care survin intermitent, formă de crize isterice, pitiatice. Crizele se caracterizează prin polimorfism simptomatic şi au caracter funcţional. Din punct de vedere sexual, aceste femei nu sînt mulţumite de copulaţie, senzațiie lor sexuale sînt incomplete, actul sexual nu le dă satisfacţie : nu ajung niciodată la orgasm.
FRIGIDITATEA PRIN FACTORI PSIHOPATICI
Alte cauze de frigiditate sînt stările constituţionale psihice morbide şi psihopatiile. Dintre acestea, cele în care se întîlnesc mai frecvent tulburări în sfera sexuală sînt : schizofrenia, melancolia, psihoza maniaco-depresivă.
Schizofrenia debutează, uneori, o dată cu maturizarea şi primele semne constau în dispariţia sentimentelor şi afecţiunii pentru familie, prieteni şi cei din jur. Din cauza disocierii personalităţii psihice, a lipsei de afectivitate, apare frigiditatea totală.
În cazul sindromului melancolic apar un dezgust de viaţă, o indiferenţă afectivă, o inhibiţie psihomotorie, cu încetinirea ideației și tendinţă la inerţie — cadrul în care îşi face loc frigiditatea.
TRATAMENTUL FRIGIDITĂŢII
Frigiditatea este o boală care se poate trata.
Terapeutica frigidităţii este în funcţie de forma clinică etiopatogenică : simptomatică (secundară), funcţională (psihogenă) şi criptogenetică.
În toate formele de frigiditate, se recomandă un tratament dietetic, care are o valoare adjuvantă.
Mai mulţi autori insistă asupra înlăturării factorilor care întrețin surmenajul fizic şi psihic. Au un efect pozitiv : viaţa în aer liber, exerciţiul fizic moderat, sportul, voiajul, climatoterapia alpină și maritimă.
Regimul alimentar constă dintr-un regim normocaloric, care să conţină alimente şi băuturi cu proprietăţi excitante : bogat în proteine (carne, peşte, raci), în condimente (cafea, cacao, ciocolată, vanilie, piper, ardei, muştar), băuturi alcoolice în doze mici (coniac, șampanie, vin vechi). Însăşi starea de bună dispoziţie şi acţiunea congestivă a digestiei acţionează favorabil asupra dorinţei sexuale.
TRATAMENTUL FRIGIDITĂŢII SIMPTOMATICE
În frigiditatea de origine neurologică, leziunile sînt de obicei ireversibile.
În frigiditatea care apare în cadrul afecţiunilor ginecologice se recomandă tratamentele antiinfecţioase şi antiinflamatorii. De asemenea, fizioterapia (diatermie de slabă intensitate sau ultrascurte) are efecte favorabile. Curele balneare, prin acţiunea tonică asupra sistemului nervos central şi prin principiile pe care le conţin, acţionează asupra troficităţii căilor genitale. La noi, apele şi nămolurile de Sovata, de Techirghiol sînt indicate în procesele inflamatorii cronice genitale ; de asemenea, apele clorurosodice concentrate, care au un efect excitant.
Tratamentul chirurgical este indicat în unele malformaţii genitale, congenitale (absenţa vaginului, imperforaţia himenului, bride şi septuri vaginale) sau dobîndite (prolapsul vaginal sau uterin, rupturi de perineu, cicatrice stenozante, retroversia sau anteversia uterină blocată etc.).
În teleclitoridie, se recomandă coborîrea operatorie a clitorisului (clitoricatezie) prin procedeul Halban-Narjani (BONAPARTE M. – Operation de Halban-Narjani, Bull. Soc. Sexol, 1 : 5, 1933, PALMER .- Deux cas de frigidite par teleclitoridie traite operatoirement, Question Gynecologique D’Actualite, vol. III, fascicola I, 1943), care constă in secţionarea ligamentelor suspensoare ale clitorisului. Mai mulţi autori (Palmer, Bedrine, Chalier) au raportat cazuri de vindecare a frigidităţii prin această metodă chirurgicală.
În frigiditatea care însoţeşte afecţiunile generale se va face tratamentul bolii de fond. Aceasta constă în corectarea : anemiei, diabetului zaharat, obezităţii ; se vor face dezintoxicarea în intoxicaţiile cronice amintite, tratamentul antiluetic, corectarea avitaminozelor.
Corectarea obezităţii are un efect pozitiv asupra reglării funcţiei ovariene şi a reapariţiei orgasmului, pentru că în acelaşi timp dispare şi inhibiţia psihică întreţinută de complexul de inferioritate somatic. În obezitatea de origine hipotalamică, tratamentul este dificil şi deseori ineficace.
Tratamentul hormonal este indicat în tulburările endocrine, ovariene şi extragonadice.
Administrarea de hormoni estrogeni este indicată în toate stările de insuficienţă ovariană şi în postclimacterium. Hormonii estrogeni sînt ineficace, chiar în doze mari, la femeile cu frigiditate constituţională, criptogenetică (MILCU ST. M., STOICA T., COCULESCU M. – Obstet. şi ginec. 27 ; 5 : 537, 1969).
În privinţa căilor de administrare a estrogenilor, acestea sînt în funcţie de intensitatea insuficienţei ovariene. Se pot administra parenteral în injecţii i.m. sau în aplicaţii locale genitale. Administrarea locală a estrogenilor sub formă de ovule vaginale dă, uneori, rezultate excelente în caz de hipoplazii cu hipotroficitate vaginală și la femeile în postclimacterium. Administrarea locală vaginală de estrogeni are foarte mare influenţă asupra atractivităţii sexuale a femelei primate, dar creşte mai puţin receptivitatea (Trimble).
În frigiditatea din insuficienţa ovariană de natură hipofizară se recomandă un tratament stimulant cu hormoni gonadotropi (prolan).
În frigidităţile din sindroamele endocrine extraovariene se recomandă tratamentul de reechilibrare endocrină a stărilor hiper- sau hipofuncţionale glandulare. O atenţie deosebită trebuie acordată corectării stării de hipotiroidie, chiar benignă, cu hormoni tiroidieni (triiodotironină, tiroidă).
Hormonii androgeni sînt indicaţi în frigiditatea criptogenetică și în caz de frigiditate simptomatică rezistentă la tratamentul bolii de fond, ca şi în stările de hiperfoliculinie care se însoţesc de frigiditate.
După mai mulţi autori (Greenblath, Loesser, Hirtz, Turpaul, Bernard) androgenii au o acţiune eficace.
Căile de administrare a hormonilor androgeni sînt următoarele : parenteral, în injecţii i.m. 75-200 mg testosteron/lună ; cele mai bune preparate sînt cele cu resorbţie lentă (Testolent, 1 fiolă injectată i.m. la 14 zile sau Sterandryl de 100 mg/fiolă, în injecţie i.m. la 14 zile) ; pe cale perlinguală se pot administra tablete de metiltestosteron a 5 mg, 1-2/zi ; percutan, testosteronul se poate admistra sub formă de unguente, pomezi, pe regiunea clitoridiană în caz de microclitoridie. Grom (citat de BINET A.. I. BERNARD. L. CHASTRUSSE, E. DOUAY, J. HARTEMANN, R. MAHON, J. MATHIEU, R. PALMER, R. PAULY, E. POLLOSSOK, P. ULRICH – Les dyspareunies et les anaphrodisies chez la femme. Expansion Scientifique Frangaise, Paris.) a tratat astfel de frigidităţi introducînd testosteron, cu ajutorul unei seringi, în sacul prepuţial clitoridian, de 2 ori/zi, începând din ziua finelui menstruaţiei și continuînd pînă cu 4 zile înainte de menstra următoare. O dată cu corectarea hipotrofiei clitoridiene s-a corectat şi frigiditatea. Sensibilitatea maximă clitoridiană nu este proporţională cu hipertrofia maximă, şi apare ou mult înainte (Trimble, Herbert, 1968). Testosteronul nu are efect în ceea ce priveşte creşterea atractivităţii feminine, ci numai în privinţa creşterii receptivităţii (responsivităţii) (Herbert, 1967).
Hirtz recomandă mai întîi 10 mg de estradiol, apoi 10 mg de testosteron/zi, la două zile, de 10 ori pe lună.
Alţi autori au utilizat implante de testosteron, în doze variind de la 100 la 300 mg/lună, cu rezultate bune.
În general, dacă doza de testosteron administrată lunar este suficientă, aproape întotdeauna apar efectul stimulator asupra libidoului şi obţinerea orgasmului. Singurul inconvenient al utilizării testosteronului este apariţia semnelor de virilizare, care se ivesc în general la o doză de 300 mg/lună, uneori chiar şi la o doză mai mică, în funcţie de receptivitatea bulbilor ipiloşi.
TRATAMENTUL FRIGIDITĂŢII FUNCŢIONALE, (psihogene)
Acesta constă într-un tratament complex, de reechilibrare a sistemului nervos central şi vegetativ, şi îndeosebi în psihoterapie sau terapie de desensibilizare sistematică (metoda Wolpe) (WOLPE J. – J. nerv. ment. Dis., 132 : 189-203, 1961).
Reechilibrarea sistemului nervos central se obţine cu o medicaţie care se adresează stării de excitabilitate sau de inhibiţie corticală, deci cu o medicaţie sedativă sau tonică. Ca sedative se recomandă : Extraveral, Pasinal, Ciclobarbital), în doze mici în caz de insomnii. Ca tonice se recomandă : acid fosforic (Fosfobion), stricnina (contraindicată la anxioşi), vitamina B1 fortissim. Mai mulţi autori insistă asupra efectelor echilibrante ale calciului asupra sistemului nervos central.
Echilibrarea neurovegetativă se adresează stării de hipersimpaticotonie sau hiperparasimpaticotonie.
Ca simpaticolitice se recomandă iohimbina (3X5 mg/zi ; contraindicată la hipotensive), care are şi un efect afrodiziac.
Ca parasimpaticolitice se recomandă : beladona, atropina, scopolamina. Ca excitante ale parasimpaticului sînt indicate : pilocarpina, ezerina, acetilcolina. Ca o medicaţie amfolitică, indicată în stările de hiperamfotonie, se recomandă Bergonal sau Belergal, Bellaspon.
Palazzoli şi alţi autori au insistat asupra rezultatelor bune care se pot obţine în frigiditate prin metoda reflexoterapiei nazale (centroterapia Bonnier).
Psihoterapia utilizată sub diverse forme este metoda cea mai indicată şi cu rezultatele cele mai bune în cazul frigidităţii psihogene.
Psihoterapia sub formă de narcoanaliză este utilizată la marile hiperemotive, în psihastenie şi în isterie.
După aplicarea psihoterapiei, Michele-Wolfrom pe o statistică de 784 de frigide, evaluează rezultatele acestui tratament astfel :
Succes ……………………………. 14%
Ameliorare ………………………. 27%
Rezultate discutabile :
– schimbarea partenerului …. 7%
– divorţ ………………………… 4%
– eşec acceptat ……………… 16%
Eşec şi necunoscute …………… 32%
O altă metodă modernă este terapia comportamentului (Behaviour Therapy), care poate fi definită ca o încercare de a modifica comportamentul uman şi emoţiile într-un mod favorabil individului, pe baza legilor teoriei moderne asupra procesului de învăţare (legi stabilite de Pavlov şi dezvoltate de şcolile de psihologie americană și engleză). Această metodă se delimitează net de metodele psihoterapiei şi psihanalizei, bazate pe principiile freudiene, şi foloseşte datele obiective ale observatorului extern, şi nu introspecţia şi interpretarea. Termenul de „terapia comportamentală” este folosit numai din 1960, deşi diverse metode de acest gen au fost aplicate mai de mult. Aceste metode s-au impus abia prin studiul lui Wolpe Joseph „Psychotherapy and reciprocal inhibition” din 1959 (considerat de Eysenek fondatorul terapiei comportamentiste).
Aplicarea terapiei comportamentiste la bolnavele frigide pleacă de la considerarea frigidităţii (cu excepţia cazurilor de frigiditate organică) drept un mod de comportament învăţat greşit în cursul vieţii, prin asocierea anxietăţii la activitatea sexuală. Nu se poate însă nega că unele femei pot să nu fie „echipate” genetic pentru răspunsuri erotice.
Terapia comportamentistă este indicată pe toată scara frigidităţilor, de la femei care se bucură de coitus, dar nu realizează orgasmul, pînă la cele care condamnă orice activitate sexuală. Nu este indicată aplicarea metodei la frigidităţile acute, de scurtă durată, care apar în timpul sau după sarcină şi lactaţie, deflorare, boli fizice şi nici la cele datorate unei tehnici sexuale greşite, corectabile prin instrucţie şi informare. Baza fiziopatologică a tehnicii Wolpe constă în aceea că ea urmăreşte eliminarea treptata a obiceiului de a răspunde anxios la un stimul condiţionat (de exemplu, condiţiile actului sexual), folosind asocierea unui stimul necondiţionat (relaxarea musculară) care produce o inhibiţie reciprocă. Prin asocieri succesive, legătura dintre anxietate şi stimulul condiţionat care o evocă va fi slăbită pînă la desfiinţarea ei. Experimente pe animale (la care se foloseşte ca stimul necondiţionat inhibitor al anxietăţii hrănirea) dovedesc justeţea acestor principii. La om, în terapia prin inhibiţie reciprocă a nevrozelor, s-au folosit hrănirea, emoţiile plăcute „uzuale” etc. Wolpe foloseşte relaxarea musculară profundă, care inhibă puternic anxietatea, aşa cum a dovedit E. Jacobson, în 1938, prin tehnica sa, care cuprinde trei etape :
1. Bolnava este învăţată cum să-şi relaxeze progresiv musculatura.
2. Se construieşte o ierarhie a condiţiilor în care apare anxietatea bolnavei pe baza anamnezei, a testelor psihometrice şi a consultării permanente a opiniei bolnavei, care va stabili, în ultimă instanţă, ordinea stimulilor ce-i provoacă teama.
3. încep şedinţele propriu-zise de terapie, în care bolnavei, complet relaxată, i se prezintă verbal (apelîndu-se la imaginaţia ei) stimulii care-i provoacă anxietatea, începind cu cei mai slabi şi urcând, gradat, spre situaţiile cele mai eficiente în a provoca frica. Noul stimul este introdus numai cînd bolnava este capabilă să-şi imagineze scena precedentă fără a simţi anxietate (pacienta, fiind complet relaxată, semnalează situaţiile care o tulbură, ridicând indexul mâinii stingi).
A. A. Lazarus (LAZARUS A. A. – The Treatment of Chronic Frigidity by Sistematic Desenstization. în : Experiments in Behaviour Therapy, Eysenck H. (ed.) Pergamon Press, Oxford, 1964) aplică metoda lui Wolpe (terapia de desenzitivare sistematică) în 16 cazuri de frigiditate persistentă refractară la orice altă formă de tratament şi obţine recuperare (vindecarea) în 9 cazuri după o medie de 28.7 şedinţe terapeutice.
Prognosticul frigidităţii psihogene. Michele-Wolfromm face unele constatări surprinzătoare (MICHELLE-WOLFROMM H. – Gynecologie psychosomatique. Masson et Cie, Paris, 1963). Prognosticul nu ar depinde nici de vîrsta pacientei, nici de condiţiile sale de viaţă, nici de numărul copiilor, sau, cu atît mai puţin, de bărbatul ales, ci de următorii factori care acţionează în cursul psihoterapiei :
– de şansa ca pacienta frigidă să revină la o nouă şedinţă de psihoterapie ;
– de trăsăturile personalităţii feminine ;
– de posibilitatea de acomodare a cuplului.
(T. Stoica, Sexologie, Ed. med., București, 1975)
Ultimele articole: