Conținut
Definiţia sexului nu este de loc uşoară. Sexul individului este o rezultantă a proceselor de sexualizare din etapele : genetică, embriofetală, perinatală, pubertar-hormonală şi psihocomportamentală, care determină unidirecţionalizarea şi apariţia unor caractere specifice feminine sau masculine.
Determinarea, în mod ştiinţific, a sexului necesită precizarea fiecărui nivel de sexualizare, care se edifică în timp, în etape care urmează o succesiune riguroasă.
În etapa genetică, în momentul fecundaţiei, se edifică sexul genetic cromozomial.
Etapa embriofetală are trei subetape, în care se formează sexul gonadic, sexul gonoforic şi sexul genital extern.
În etapa perinatală este indusă diferenţierea sexuală a sistemului nervos, după „modalitatea” feminină sau masculină.
În etapa pubertară, prin acţiunea hormonilor, se finalizează maturizarea somatică sexuală – sexul hormonal pubertar.
Şi, în sfîrşit, se adaugă sexul psihosocial comportamental, care se edifică prin acţiunea factorilor educaţionali, a obiceiurilor şi a experienţei trăite de individ, adică prin procesul de „învăţare”.
Iată acum desfăşurarea procesului complex al sexualizării.
Sexul genetic (cromozomial)
Sexualizarea individului începe din momentul fecundaţiei şi este determinată de combinaţia dintre cromozomii sexuali (heterocromozomii) (gomozomii) și spermatozoidului şi ai ovulului.
Celulele somatice ale organismului uman au o formulă cromozomială diploidă conţinînd 46 de cromozomi (dispuşi în perechi), dintre care 44 autozomi + 2 cromozomi sexuali, care pot fi asemănători XX (homogami) sau diferiţi XY (heterogami).
Celulele sexuale mature, spermatozoidul şi ovulul, datorită procesului de diviziune reducţională, conţin o formulă cromozomială haploidă, avînd 23 de cromozomi : ovulul matur conţine 22 autozomi + 1 cromozom sexual X (22 + X); spermatozoidul conţine 22 autozomi + 1 cromozom sexual X (22 + X) sau poate conţine 22 autozomi + 1 cromozom sexual Y (22 + Y).
Un spermatozoid cu formula 22 + X, combinat cu un ovul {22 + X), duce, prin fecundaţie la formula cromozomială 44 + XX (46 XX), adică la cariotipul care defineşte sexul genetic feminin.
Dintr-un ovul matur (22 + X), combinat cu un spermatozoid cu formula 22 + Y, rezultă cariotipul 44 + XY (46 XY), care defineşte sexul genetic masculin.
După fecundare oul se divide ecuaţionat (mitotic), din celula ou rezultînd două celule noi, fiecare avînd formula cromozomială completă diploidă, corespunzătoare sexului genetic. La rîndul ei fiecare celulă nouă trece prin aceeaşi diviziune ecuaţională şi astfel iau naştere în organism, în mod permanent celule cu formula cromozomială diploidă ; acest proces se perpetuează indefinit. Deci, toate celulele somatice au formula cromozomială 44 + XX într-un organism femel şi 44 + XY într-un organism mascul. Sexul genetic cromozomial îşi pune amprenta sexualizării lui masculine sau feminine asupra fiecărei celule.
Toate caracterele ereditare ale individului sînt conţinute de cromozomi. Cromozomii sînt dispuşi în perechi. Primele 22 de perechi (autozomii) determină caracterele diferitelor elemente ale corpului uman. A 23-a pereche, aceea a cromozomilor sexuali (gonozomii) diferă după sex, femeia posedînd perechea XX, iar bărbatul perechea XY.
Progresele recente ale geneticii umane au stabilit rolul cromozomilor sexuali în diferenţierea sexuală.
Cromozomul sexual X este prezent atît în cariotipul caracteristic femelei (XX), cît şi în cel caracteristic masculului (XY). S-a stabilit că oul lipsit de cromozomi sexuali (44-00) nu este viabil ; de asemenea, nu este viabil nici oul lipsit de cel puţin un gonozom X (45 Y). Oul cu un singur gonozom X (44 + XO) este viabil, dar edifică un organism lipsit de gonade. Numai cuplul XX asigură formarea sexului gonadic feminin, a ovarelor. Gonozomul Y din cuplul XY decide dominanţa elementelor masculine şi formarea testiculelor. Este deci orhigenetic. Acesta se pare că este în exclusivitate rolul lui.
Deci determinarea sexului genetic este în funcţie de cromozomul X sau Y, pe care îl posedă spermatozoidul „ales” să fecundeze ovulul.
Se pot deosebi spermatozoizii care posedă cromozomul Y de cei care posedă cromozomul X ? Da. Se ştia că cromozomul Y este mai mic decît cromozomul X. Era de aşteptat ca această diferenţă să influenţeze talia şi capul spermatozoizilor.
Landrum Shettles, in 1961, a avut ideea să examineze spermatozoizii vii la microscop în contrast de fază şi a observat că ei se repartizează în două grupe distincte : unii mici cu capul rotund, care posedă cromozomul Y (androspermatozoizi) şi alţii mai mari cu capul alungit, care posedă cromozomul X (ginospermatozoizi). Androspermatozoizii în lichidul seminal sînt aproape de două ori mai numeroşi decît ginospermatozoizii, în schimb ei sînt mai vulnerabili în mediul acid vaginal.
Shettles a studiat la microscop motilitatea spermatozoizilor din lichidul seminal, plasaţi în condiţia de mediu cu pH diferit şi a constatat că în secreţii cu pH acid, ginospermatozoizii aveau, un avans faţă de androspermatozoizi. Secreţiile alcaline favorizează motilitatea ambelor categorii de spermatozoizi şi cresc şansele fecundaţiei, dar androspermatozoizii, care sînt mai mici şi cu coada mai lungă, sînt favorizaţi prin viteză şi agilitate.Era ştiut că secreţiile vaginale sînt în general acide, iar cele ale colului uterin, alcaline (alcalinitatea creşte pe măsură ce se apropie ovulaţia).
Pe baza constatărilor amintite, Shettles deduce că data raporturilor sexuale, în raport cu faza ciclului menstrual (ovulaţia), are o importanţă capitală în determinarea sexului cromozomial. Astfel, dacă actul sexual are loc în momentul sau foarte apropiat de momentul ovulaţiei, cînd secreţiile sînt cele mai alcaline, aceasta duce la concepţia unui băiat. Dimpotrivă, dacă actul sexual se produce cu 2-3 zile înaintea ovulaţiei, cînd secreţiile acide sînt încă dominante, aceasta duce la concepţia unei fete. Explicaţia ar fi că spermatozoizii care posedă cromozomi X pot supravieţui 2-3 zile în mediu acid, în timp ce durata de viaţă a androspermatozoizilor depăşeşte rar 24 de ore.
Autorul citat, pe baza acestor constatări, dă chiar unele indicaţii privind data raporturilor sexuale în raport cu ziua ovulaţiei şi recomandă administrarea în vagin imediat precoital a unor soluţii alcaline sau acide, în funcţie de dorinţa de a se concepe un băiat sau o fată.
Sexul gonadic
Din a 37-a zi, dintr-o formaţiune a embrionului, denumită corpul Wolff, ia naştere epiteliul germinativ, ale cărui celule prin proliferare dau creasta genitală, care se dezvoltă, se pediculează şi formează gonada primordială sau progonada, care reprezintă o structură sexuală mixtă, ambosexuală. Între a 46-a şi a 56-a zi de evoluţie embrionară, progonada evoluează spre o gonadă unisexuată (testicul sau ovar). Deci la sfîrşitul acestei perioade, în a 56-a zi, embrionul devine posesorul unui sex gonadic bine definit (testiculi sau ovare).
Factorii care determină apariţia structurilor gonadice sînt înscrişi în sexul genetic. Pentru ca oul să fie viabil şi să evolueze sînt necesari 44 autozomi + 1 cromozom sexual X. Această structură cromozomială este necesară pentru formarea progonadei, care este ambosexuală, dar cu o bipotenţialitate evolutivă, fie către testicul, fie către ovar. Pentru ca progonada să se menţină şi să evoluează către o gonadă unisexuată este necesară o formulă cromozomială completă : 44 + XX pentru formarea ovarului, sau 44 + XY pentru formarea testiculului. Pentru geneza gonadelor este necesară atît participarea cromozomilor sexuali, cît şi a autozomilor.
Cromozomul sexual Y din cuplul XY este orhigenetic. Prezenţa lui alături de cromozomul X, în cuplul XY, induce formarea de testiculi normali. În prezenţa cromozomului Y, indiferent de numărul cromozomilor X, se organizează ţesut testicular a cărui componenţă de masculinizare a organismului suferă antenuări în funcţie de gradul poligonozomiei X.
Faptul că un gonozom X este necesar formării unui organism viabil demonstrează că el conţine gene morfogenetice şi funcţionale esenţiale pentru edificarea fenotipului. Un singur gonozom X alături de cei 44 autozomi participă şi garantează edificarea fenotipului şi chiar un grad de sexualizare (după tipare feminine), dar sînt necesari 2 gonozomi X pentru a asigura gonadogeneza şi gametogeneza, adică realizarea deplină a procesului de sexualizare feminin. Deci genele conţinute de un singur gonozom X nu sînt suficiente pentru a forma ovarul, pentru aceasta fiind necesare şi genele ovarogenetice ale celui de al 2-lea gonozom X. Gonozomul Y, orhigenetic, nu pare să poarte alte gene în afară de cele masculinizante. El are rol în determinarea sexuală masculină a unui organism edificat de totalitatea autozomilor şi de un gonozom X. Gonozomul Y deţine o mare forţă masculinizantă, multiplu asigurată de-a lungul Y-ului, astfel încît un mic fragment din el poate masculiniza fenotipul la fel de bine ca întregul gonozom Y ssau chiar cît 4 gonozomi Y.
Un gonozom X în plus pe lîngă cuplul XX sau un gonozom Y în plus pe lîngă cuplul XY, nu schimbă sexul gonadic şi nu aduce nici un beneficiu procesului de sexualizare, dimpotrivă de cele mai multe ori îl dezavantajează. Un gonozom X în plus pe lîngă cuplul XY, nu schimbă sexul gonadic, orhigeneza, dar testiculul care rezultă nu realizează gametogeneza.
Sexul gonoforic intern
O dată cu gonada primordială (progonada) începe şi dezvoltarea tractului genital intern din canalele Wolff şi Müller, care apar şi se dezvoltă simultan. Aceste structuri, gonoforiile interne, după ce parcurg o fază ambosexuală pînă în a 57-a zi, evoluează apoi către un sex unic (masculin sau feminin), în mod normal în concordanţă cu sexul gonadei. Astfel, la femeie, tractul genital intern se dezvoltă din canalele Müller, în timp ce canalele Wolff se atrofiază şi apoi dispar. Din porţiunile craniene ale canalelor Müller se formează pavilioanele trompelor şi cele două trompe, iar din segmentele inferioare ale celor două canale, care se apropie şi apoi se alipesc (ulterior se resoarbe membrana despărţitoare), se formează uterul şi vaginul.
La sexul masculin, tractul genital intern se dezvoltă din canalele Wolff, iar canalele Müller se atrofiază şi dispar apoi complet. Din porţiunea canalului Wolff situată în dreptul testiculului ia naştere epididimul, din porţiunea caudală a lui se formează canalul deferent, iar din ultima porţiune se formează canalul ejaculator. Veziculele seminale apar ca nişte muguri ai canalului ejaculator.
Dezvoltarea tractului genital intern feminin sau masculin, adică diferenţierea sexuală a tractului genital este completă la sfîrşitul lunii a 3-a, cînd nu mai poate fi modificată de factori fetali sau materni. Din acest moment, embrionul posedă şi un sex gonoforic intern, în concordanţă cu cel gonadic.
Sexul genital extern
Începînd din luna a 2-a, la nivelul zonei genitale a embrionului apar trei muguri : unul median şi anterior (tuberculul genital) şi doi laterali simetrici (plicele genitale sau mugurii genitali). Pînă la începutul lunii a 3-a, aceşti muguri genitali se dezvoltă identic, indiferent de sex, deşi pînă la această dată gonada şi tractul genital intern sînt umsexuate. Începînd cu luna a 3-a, aceştia evoluează diferit în funcţie de sex. La sexul masculin, tuberculul genital se alungeşte şi formează penisul cu glandul. Şanţul uretral prin sudarea progresivă a marginilor se uneşte complet şi formează uretra. Cei doi muguri genitali laterali cresc şi se reunesc pe linia mediană formînd bursele.
La femeie, tuberculul genital se dezvoltă mult mai puţin decît la mascul şi dă naştere clitorisului, iar din mugurii laterali, plicele genitale, se formează labiile mari şi mici, vulva.
Deci, începînd din luna a 3-a şi pînă în finele lunii a 5-a se edifică complet sexul genital extern al embrionului. Acest sex al organelor genitale externe la naşterea copilului, va fi şi sexul legal, cel care este înregistrat la starea civilă. Din punct de vedere legal, nu există un statut după care să se definească sexul, ci acesta este cel care corespunde sexului genital extern (masculin sau feminin).
Rolul gonadei embrionare în procesul de formare a organelor genitale interne şi externe a fost elucidat de Jost şi de Raynaud şi Frylley, care au dovedit că distrugerea precoce a gonadei, înainte de a deveni unisexuată, adică în stadiul de progonadă, determină formarea de organe genitale interne şi externe de tip feminin, indiferent de sexul genetic (masculin sau feminin). Embrionul castrat precoce se dezvoltă în sens feminin pasiv. Deci ovarul embrionar nu este absolut necesar pentru edificarea feminină a organelor genitale interne şi externe ; ca dovadă, în sindromul Turner cu cariotipul 44 + XO, fără ovare, se dezvoltă invariabil, tract genital intern şi extern feminin şi sexualizare hipotalamo-hipofizară după „modalitatea” feminină (Pitiş Marcela).
Pentru formarea tractului genital masculin este absolut necesară prezenţa testiculelor ; ca dovadă este faptul că, îndepărtarea testiculului, imediat după formarea lui, duce la un fenotip sexualizat după tipul feminin, ceea ce denotă că cromozomul Y acţionează numai la nivelul testiculului şi numai prin acesta. Testiculul embrionar îşi exercită rolul masculinizant al tractului genital, prin eliberarea a două principii : principiul „antimüllerian” secretat de structurile tubulare, care masculinizează tractul genital intern şi principiul „virilizant” eliberat de către celulele Leydig ale testiculului embrionar, care masculinizează organele genitale externe (Jost, 1953). Deci sexualizarea organelor genitale în sens masculin necesită prezenţa testiculului şi se face activ prin principiile masculinizante, care domină şi înving tendinţa evolutivă pasivă, în sens feminin.
Între lunile a 5-a şi a 6-a testiculul începe migrarea din abdomen, în luna a 7-a se angajează în canalul inghinal, iar la finele lunii a 8-a apare în punga scrotală.
Ovarul nu prezintă o coborîre propriu-zisă, ci mai degrabă o basculare a lui spre bazin. În ovar, primii foliculi de Graaf apar la jumătatea vieţii embrionare odată cu luteinizarea (Saurano, Franekel, Potter).
Testiculul embrionar îşi încetează activitatea secretorie înainte de naştere, cînd celulele Leydig embrionare diminuă numeric.
Diferenţierea sexuală a sistemului nervos se produce în etapa perinatală şi constă din înscrierea, programarea unei funcţii ciclice hipotalamo-hipofizare privind secreţia de LH şi FSH la femeie după „modalitatea” feminină, ceea ce îi conferă posibilitatea de a avea loc ovulaţia şi formarea corpului galben.
Lipsa acestei funcţii ciclice secretorii de LH şi FSH sub acţiunea testosteronului induce „modalitatea” masculină.
În această etapă, la sexualizarea hipotalamo-hipofizară, se adaugă şi programarea în centrii hipotalamici a comportamentului sexual de tip masculin sau feminin.
Este ştiut că centrii nervoşi hipotalamici care reglează eliberarea de goanadotropi, sînt diferiţi de cei care reglează comportamentul sexual (centrii motivaţiei sexuale) ; nu există decît o suprapunere parţială a lor.
Determinismul sexualizării nervoase a fost în parte clarificat prin experienţe interesante efectuate pe animale, de către mai mulţi cercetători (Pfeiffer, Kikuyama, Harris, Neuman, Barracluogh), cane au arătat că şobolanul femel castrat în perioada neonatală îşi păstrează ciclitatea gonadotropă după „modalitatea” feminină, iar şobolanul mascul castrat în perioada imediat postnatală (în primele 3 zile) se comportă la fel, după „modalitatea* feminină. Transplante ovariene grefate la aceste animale, în perioada adultă, dezvoltă foliculi şi corpi galbeni. De asemenea, dacă şobolanilor masculi necastraţi li se administrează o substanţă antiandrogenică (cyproteron) în perioada imediat postnatală, se observă că ei dobîndesc un comportament sexual net de tip femel.
Deci, „modalitatea” feminină, privind sexualizarea hipotalamo-hipofizară, este înnăscută, programată genetic, indiferent de sexul genetic, gonadic sau gonoforic, şi este identică cu cea a femelei adulte.
„Modalitatea” masculină, caracterizată prin pierderea ciclicităţii secreţiei de gonadotropi, este dobîndită prin prezenţa şi acţiunea de timpuriu (0-5 zile) a testosteronului, indiferent de sexul genetic, gonadic sau gonoforic. Verificarea experimentală a acestui fenomen s-a făcut prin grefa de testicul la şobolanul femel, imediat postnatal, sau prin injectarea de testosteron la şobolanul femel, după care în perioada adultă au intrat într-o stare continuă de estru (fără formare de corp galben).
Masculinizarea experimentală este condiţionată de doza de testosteron şi de momentul administrării. Perioada de maximă susceptibilitate, momentul critic se studiază între vîrsta de 0-5 zile ; la 10 zile mumai 1/2 din femelele tratate se masculinizează ; iar la 20 de zile, efectul de masculinizare nervoasă este nul.
Este interesant că rezultate similare au fost raportate şi după administrarea altor steroizi : progesteron, DOCA, steroizi anabolizanţi şi colesterol şi chiar estrogeni (Gorski, Jakobsom, Thellier).
Masculinizarea nervoasă, o dată realizată, devine definitivă. Am insistat asupra acestei etape de sexualizare, deoarece datele experimentale (deşi pe animale) pledează pentru o sexualizare neuro-psihică intrinsecă, care apare de timpuriu, perinatal, şi care ulterior se va desăvîrşi, direcţiona, în cadrul comportamentului sexual al adultului.
La un subiect adult, pe baza explorării ritmului secreţiei de LH şi FSH se poate argumenta obiectiv sensul sexualizării hipotalamogonadotrope. Acest rezultat combinat eu un examen psihologic ajută la stabilirea sensului sexualizării neuropsihice, comportamentale.
Sexul hormonal pubertar
Etapa pubertară (12-16 ani) este marcată de apariţia primului ciclu menstrual, la fete, şi a primului ejaculat, la băieţi.
Maturizarea sexuală pubertară, presupune maturarea gonadelor, producerea de elemente germinale (ovul sau spermatozoizi) şi inundarea organismului cu hormoni sexuali cu o imensă predominanţă (în funcţie de sex) a androgenilor pentru sexul masculin şi a estrogenilor pentru sexul feminin.
Tabel, Caracterele sexuale secundare
| Bărbatul | Femeia |
| Mai înalt, mai solid Sistemele osos şi muscular dezvoltate Adipozitate mai redusă şi dispusă în jumătatea superioara a corpului Părul capului scurt, inserţie frontală cu intrînduri temporale Barbă, mustăţi Gură largă Laringe dezvoltat cu „mărul lui Adam” Umeri largi Bazinul îngust Sini rudimentari Pilozitate sternală Pilozitate pe linia albă Pilozitate pubiană rombică Fese pătrate, contractate Coapse musculare depărtate Genunchi mari Glezne groase şi picioare mari Pielea groasă şi aspră Curbura lombară lină | Mai scundă, mai subţire Sistemele osos şi muscular gracile, delicate Adipozitate mai abundentă şi dispusă în jumătatea inferioară a corpului. Părul capului lung şi persistent, inserţie frontală după o linie concavă în jos Tegumentele feţei fără păr (glabre) Gura îngustă Laringe puţin dezvoltat ; lipseşte „mărul lui Adam” Umeri înguşti Bazinul larg Sîni dezvoltaţi, cu mameloane proeminente Lipsa pilozităţii sternale Lipsa pilozităţii pe linia albă Pilozitate pubiană triunghiulară, cu baza în sus şi vîrful în jos Fese rotunde dezvoltate Coapse adipoase, rotunjite şi apropiate Genunchi mai mici Glezne fine şi picioare mici Pielea fină şi catifelată Curbura lombară pronunţată |
Impregnarea hormonală a organismului determină apariţia caracterelor sexuale secundare specifice fiecărui sex (talia, conformaţia bazinului, sistemul muscular, dispoziţia pilozităţii şi a ţesutului adipos, glandele mamare, vocea etc.) (vezi tabelul).
Se finalizează astfel un fenomen început din momentul fecundaţiei, realizîndu-se modelul de sexualizare, caracteristic speciei umane.
Sexul psihosocial-comportamental
După declararea sexului civil sau legal (apreciat exclusiv după sexul genital extern) – pe baza componentei înnăscute a comportamentului sexual (sexualizarea neuropsihică, perinatală) şi prin acţiunea educaţiei, a mediului social şi a experienţei personale se stabilesc intensitatea şi direcţionarea comportamentului sexual, către sexul opus.
După Wilkins, comportamentul sexual „se construieşte ca şi limba natală, datorită experienţelor efectuate şi integrate de-a lungul vieţii, al educaţiei primite”.
Masculinitatea şi feminitatea indivizilor respectivi nu este totală, deoarece la fiecare sex se găsesc elemente de ordin morfologic, fiziologic, hormonal şi psihoafectiv ale sexului opus, într-un grad de intensitate variabilă de la minimum pînă la semnificativ.
După această expunere a procesului de sexualizare la diferite niveluri şi în etapele lui succesive, se înţelege că în mod normal există un consens al acestor sexe, feminin sau masculin, dar în mod patologic există şi posibilitatea unei discordanţe între diferitele etape de sexualizare sau în cadrul unei etape. Astfel o perturbare în dezvoltarea embrionară, care survine înainte de a 45-a zi, poate avea ca rezultat ca sexul gonadic să nu corespundă sexului genetic cromozomial. De asemenea, o leziune survenită după a 50-a zi a vieţii embrionare poate avea ca rezultat apariţia de anomalii ale organelor genitale interne şi externe.
Discordanţa între diferitele elemente definitorii ale sexului determină cea mai mare parte a intersexualităţilor.
Anomaliile în constituirea sexului crornozomial antrenează vicii de conformaţie a gonadelor (testiculi sau ovare) şi anomalii ale organelor genitale. În această categorie intră sindromul Turner (45 XO), sindromul Klinefelter (47 XXY), sindromul de superfemelă (47 XXX) (denumirea nu corespunde cu realitatea, deoarece aceste femei au ovare minuscule, tract genital infantil, sînt amenoreice şi prezintă deficit intelectual). În toate aceste sindroame, aberaţia cromozomială se produce în momentul fecundaţiei.
Hermafroditismul adevărat reprezintă o intersexualitate ambivalentă, în care individul posedă ambele structuri gonadice, ovar şi testicul, care secretă hormoni feminini şi masculini.
Pseudohermafroditismul reprezintă o discordanţă între sexul genetic şi gonadic, pe de o parte şi sexul genital extern, pe de altă parte. În alte cazuri pot să apară numai anomalii în dezvoltarea organelor genitale interne şi (sau) externe.
Fig.- Spermatogeneza normală şi mecanismele producerii intersexualităţii cromozomiale. Non-disjuncţia meiotică paternală şi non-disjuncţia mitotică în cursul primei diviziuni a oului (după Douglas Hubble).
(T.Stoica, Sexologie, Buc., 1971)