Determinarea perioadei fertile

DETERMINAREA PERIOADEI DE FERTILITATE ŞI A CELOR DE STERILITATE ÎN CURSUL CICLULUI MENSTRUAL


Fertilitatea feminină depinde în mod esenţial de producerea de ovule de către ovar (ovogeneza) în cadrul fenomenului de ovulaţie.

În timpul unui ciclu menstrual normal, ovulaţia se produce la mijlocul ciclului în decursul a 5 zile, între a 12-a şi a 16-a zi, care preced viitoarea menstruaţie. Astfel, la o femeie care are ciclul menstrual de 30 de zile, ovulaţia se produce între a 15-a şi a 19-a zi a ciclului numărînd de la prima zi a ultimei menstruaţii (corespunzător între a 12-a şi a 16-a zi care preced viitoarea menstruaţie).

Deşi ovulaţia, eliminarea unui ovul de către unul din ovare, se produce în această perioadă de 5 zile, totuşi perioada de fecunditate trebuie lărgită cu încă trei zile înainte de această perioadă, care reprezintă intervalul de timp în care spermatozoizii pot supravieţui şi cu încă o zi după această perioadă, timpul de supravieţuire a ovulului în eventualitatea că ovulaţia a avut loc în ultima zi a perioadei fertile.

Deci perioada de fecunditate la o femeie cu un ciclu menstrual de 30 de zile se situează între a 19-a zi inclusiv pînă la a 11-a zi inclusiv, a ciclului menstrual, care preced viitoarea menstruaţie sau între a 12-a și a 20-a zi inclusiv numărînd de la prima zi a menstruaţiei care a venit (adăugîndu-se şi ziua cît poate supravieţui ovulul).

Această perioadă de fecunditate situată la mijlocul ciclului, separă durata ciclului menstrual în alte două perioade de infertilitate fiziologică, aşa-zisele perioade „sigure” în decursul cărora femeia nu poate rămine însărcinată.

Prima perioadă de infertilitate într-un ciclu menstrual de 30 de zile se situează în prima jumătate a ciclului menstrual pînă în ziua a 11-a inclusiv, iar a doua perioadă de infertilitate se situează în a doua jumătate a ciclului începînd din a 21-a zi inclusiv şi durează pînă la venirea menstruaţiei. Deoarece lungimea ciclului menstrual este variabilă la femei, de la 19-42 de zile, calculul perioadei de fertilitate şi a perioadelor de infertilitate trebuie să ţină seama de faptul că alungirea ciclului menstrual sau scurtarea sa se face în contul intervalului pînă la ovulaţie.

Pentru uşurarea calculului Sha Kokken (1969) propune următorul calcul : dacă spre exemplu ciclul menstrual al femeii este de 26 de zile, atunci pentru precizarea zilei inclusive pînă cînd durează prima perioadă infertilă se scade cifra 19 din 26 = 7 ; iar pentru determinarea zilei cu care începe a doua perioadă infertilă se scade cifra 9 din 26 = 17. Perioada fertilă a acestui ciclu se situează deci, între a 8-a şi a 16-a zi a ciclului. Aceasta reprezintă perioada de ovulaţie de 5 zile, care preced viitoarea menstruaţie la care se adaugă 3 zile înainte, plus o zi care succede ziua a 15-a.

Deci, pentru orice ciclu menstrual, calcularea perioadei de fertilitate se face astfel : se scade din cifra care reprezintă durata ciclului menstrual, cifra de 19 şi se află ultima zi inclusivă a primei perioade de infertilitate, apoi se scade cifra 9 din cifra duratei ciclului şi se află prima zi cu care începe a doua perioadă de infertilitate, de exemplu : dacă o femeie are ciclul menstrual de 32 de zile, atunci: 32 – 19 = 13 ; 32 – 9 = 23, perioada de fertilitate este deci între a 14-a zi inclusiv pînă la a 22-a zi inclusiv.

Pentru femeile care au un ciclu menstrual variabil ca durată de la o lună la alta, dar totuşi situat între două limite, spre exemplu, dacă o femeie are ciclu menstrual cel mai scurt de 26 de zile şi cel mai lung de 32 de zile, în acest caz, aplicînd calculul amintit : 26-19 = 7 ; 32 – 9 = 23; deci perioada de fertilitate se situează între a 8-a zi inclusiv pînă în a 22-a zi inclusiv.

După cum vedem, perioada de fertilitate în astfel de cicluri variabile ca durată, este destul de lungă. În asemenea cazuri ca şi pentru ciclurile normale, ziua ovulaţiei poate fi determinată printr-o metodă simplă şi accesibilă oricărei femei. Aceasta constă din determinarea temperaturii bazale a corpului, adică femeia îşi ia temperatura cu un termometru intrabucal, dimineaţa înainte de a se scula din pat, la aceeaşi oră în decursul unui ciclu menstrual.

Femeia poate constata că pînă în ziua ovulaţiei temperatura bazală este în medie de 36,5- 36,7 grade şi într-o anumită zi curba termică va arăta o ascensiune termică peste 36,7 grade, în general 37-37,3 grade. Dacă în una din dimineţi, femeia surprinde o astfel de ascensiune termică înseamnă că ovulaţia a avut loc în ziua precedentă. Ascensiunea termică poate fi bruscă într-o singură zi sau poate fi lentă în mai multe zile. Cînd ascensiunea termică este lentă, ziua ovulaţiei este marcată de prima ascensiune termică.

Această ascensiune termică se menţine în platou pînă în preziua apariţiei menstruaţiei. La unele femei, curba termică bazală are un aspect monofazic (lipseşte ascensiunea termică din a doua fază a ciclului) şi în acest caz este revelatoare pentru un ciclu menstrual anovulatoriu.

Stabilirea zilei ovulaţiei cu ajutorul acestui test şi a altora este necesară pentru a stabili mai exact momentul fecundaţiei sau pentru  a stabili mai exact perioadele de infertilitate ale femeii.

Stabilirea perioadei de fertilitate şi a perioadelor de infertilitate fiziologică deşi are o bază ştiinţifică, totuşi nu are un caracter absolut.

Menţionăm că fenomenul ovulaţiei atît la animale cît şi la om poate fi indus uneori, de însăşi actul sexual atît în perioada de fertilitate cît şi în afara perioadei de fecunditate sau poate fi indus de o emoţie sau stress de altă natură. Se citează cazuri de sarcină contractată chiar şi în perioada intramenstruală. Mai trebuie adăugat faptul că ovulaţia la unele femei nu se însoţeşte obligatoriu de o ascensiune termică a temperaturii bazale. În acest caz, determinarea ovulaţiei se va baza pe celelalte teste clinice şi hormonale: testul mucusului cervical, picul de estrogeni, picul de FSH şi îndeosebi cel de LH, creşterea pregnandiolului urinar.

(T. Stoica, Sexologie, Ed.med., Buc.)

Ultimele articole: