Deflorarea
Tînăra fată este neliniştită nu atît de teama durerii primului contact sexual, cît mai ales, ca oricărei fete virgine, îi vine greu, şi pe bună dreptate, să se despartă de inocenţa feminina. Candoarea, puritatea ei sufletească au ajuns la o limită. Trecerea acesteia nu este pentru ea un lucru uşor.
Ne referim, în primul rînd, la trecerea obstacalului psihic, cel fizic situîndu-se pe planul al doilea. Obstacolul psihic care se cere învins există întotdeauna la fata virgină. Tînăra fată nu acceptă uşor primele raporturi sexuale, decît după o frămîntare mai mult sau mai puţin intensă împotriva pudorii sale şi contra unei tendinţe înnăscute de integritate fizică. Acest fenomen nu este o simplă teamă de o slabă senzaţie dureroasă sau de o pierdere minimă sanguină, deoarece se manifestă şi la unele fete, la care, în mod excepţional, himenul este inexistent de la naştere.
Această apărare a castitaţii apare ca un fenomen complex, ca un reflex înnascut, transmis din generaţie în generaţie, căruia educaţia şi morala îi imprimă un caracter conştient. Învingerea obstacolului psihic pentru fată înseamnă un lucru deosebit de sensibil, iar soţul(prietenul) trebuie să ţină seama de acest fapt şi să procedeze delicat şi cu tact.
O dată învins obstacolul psihic, urmează trecerea celui fizic. Un adevărat bărbat, va respecta această succesiune firească. Pe plan fizic, obstacolul este reprezentat de membrana himenală. Prin noţiunea de deflorare se înţelege ruperea membranei himenale, ceea ce echivalează cu pierderea virginităţii. Acest mod de a considera himenul ca unicul semn al virginităţii nu este însa absolut.
În unele cazuri, ce-i drept foarte rare, himenul poate să nu existe de la naştere, iar în altele ruperea lui se poate produce în afara oricăror relaţii sexuale, de exemplu, în unele traumatisme accidentale, în cazul unor intervenţii chirurgicale sau cu ocazia unor examene genitale imprudente. În aceste cazuri, femeia este deflorată fizic. dar din punctele de vedere moral şi psihic ea este tot virgină.
Himenul mai poate fi compromis şi cu ocazia practicării masturbaţiei de către tinerele fete. Există şi situaţii inverse, cînd fata nu este deflorată fizic, dar ea nu mai este imaculată, şi anume atunci cînd tentativele sexuale rămîn fără rezultat, iar coitul ramîne vestibular, fără ca himenul să fie traversat. Această situaţie se datoreşte densitaţii şi rezistenţei fibrelor conjunctive ale himenului. care fac imposibilă trecerea penisului. dar nu şi al ejaculatului. Spermatozoizii pot trece prin orificiul himenal, sarcina fiind posibilă, dar actul sexual şi copulaţia sînt neconsumate.
Uneori, ruptura himenului nu se produce după primul contact sexual şi nici după cele urmatoare. Aceasta se întimplă în cazul himenului foarte elastic, care poartă denumirea de himen complezant. Acest tip de himen nu se va rupe decît în cazul în care, femeia rămînînd însărcinată. naşterea are loc pe căile genitale normale.
Deflorarea, care se consideră terminată o dată cu pătrunderea penisului în vagin, se insoţeşte de o senzaţie dureroasă şi de o hemoragie minimă (uneori cîteva picături de sînge, alteori mai mult), care se opreşte de la sine.
Cel mai adesea durerea este suportabilă, iar pentru unele fete primul act sexual nu este însoţit de acest fenomen. După Oliver: F. J., durerea la deflorare este moderată şi de scurtă durată la aproximativ 50% din femei ; la aproximativ 20% este absentă, iar 33% din femei consideră durerea la deflorare ca fiind intensă. Lipsa durerii la deflorare nu trebuie să trezească suspiciuni în ceea ce priveşte virginitatea fetei.
Primul act sexual este totdeauna incomplet. Bărbatul se află într-o stare de tensiune erotică şi psihică excesivă şi ejaculează precoce. Tentativa de a ajunge la un orgasm normal nu îşi găseşte momentul, fiindcă actul sexual este dureros pentru femeie şi în plus, emoţia erotică a ei este inhibată de durere, de aversiunea pentru sînge şi de pudoare. Din această cauza, satisfacţia sexuală a femeii la primul act sexual este minimă, aproape inexistentă.
Femeia în primele 2-3 zile care urmează deflorarii, are nevoie de menajamente şi odihnă, deoarece zona himenală este sensibilă, congestionată şi iritată. După o perioadă de timp de 2-3 săptamîni, uneori chiar cîteva luni, sensibilitatea ei genitală creşte progresiv, se produce erotizarea vaginală, ajungîndu-se la obţinerea orgasmului. Atitudinea soţului(prietenului) în „luna de miere” trebuie să fie plină de menajamente. Primele săptămîni reprezintă o perioadă de acomodare.
Deflorarea artificială
Dilatarea artificială a deschizaturii himenale este considerată ca necesară la aproximativ 10% din miresele virgine (Oliven). Este indicată în caz de membrană himenală groasă, densă şi rezisfentă cînd potenţa erectilă a soţului este slabă, sau la cererea spontană a cuplului. Există mai multe metode de deflorare artificială :
– chirurgicală, prin himenotomie (himenul este injectat cu un anestezic – novocaina – şi se fac 2-3 mici incizii în marginea lui liberă ; alţi autori recomandă să se facă o lărgire a himenulu prin excizia parţii posterioare a himenului, urmată ulterior de dilatare) ;
– dilatarea instrumentală a himenului (se aplică rnai întîi un tampon cu anestezic local pe himen, după care urmează o serie de dilataţii gradate cu hegarul ; manevrele sînt efectuate de medic).
ACCIDENTE POSIBILE LA DEFLORARE SAU ÎN CURSUL COPULAŢIEI
Intensitatea durerii în momentul deflorării ţine de gradul de rezistenţă himenală, de o eventuală neconcordanţă între organele genitale masculine şi feminine, uneori de brutalitatea bărbatului, cît şi de sensibilitatea generală a organismului feminin. Uneori, durerea este puternică, alarmantă, ca în cazul violului, cînd starea de anxietate şi de excitabilitate a sistemului nervos amplifică senzaţiiie interne. Pe un fond de hiperestezie locală, ruptura himenală poate să devină punctul de plecare a contracturii muşchilor perivaginali, care poate dura mai mult timp, instalîndu-se starea de vaginism.
Această stare care apare la tinerele fete sau la cele cu trecut genital, favorizează un incident rar care apare în timpul copulaţiei (penis captivus) şi care constă din imposibilitatea de a retrage penisul din vagin în timpul coitului. Cauza acestui fenomen este declanşarea unui vaginism acut, care survine după intromisiune, prin contractura spastică, involuntară a muşchilor perivaginali. În această situaţie, erecţia penisului nu scade prompt, probabil datorită poziţiei relativ superficiale a unor vase peniene, care sînt expuse la compresiune. Incidentul cînd se produce este însoţit de durere apreciabilă pentru ambii parteneri, durere care se accentuează dacă se fac eforturi violente de extragere.
Starea de penis captivus trebuie diferenţiată de înclestarea cervicală, care constă dintr-o strîngere involuntară, de scurtă durată a penisului de către cervixul uterin în timpul orgasmului, fenomen foarte rar întilnit la unele cupluri. Leziunile traumatice din timpul deflorării constau în rupturi izolate ale himenului sau în dezlipiri, dezinserţii ale acestei membrane de pe inelul vulvar.
Hemoragia minimă este considerată ca un simbol al virginitaţii, aspect valabil în marea majoritate a cazurilor, dar nu cu o valoare absolută. În cazul unui himen elastic, dilatabil, lipsesc atît durerea, cît şi pierderea picăturilor de sînge. Atunci cînd această hernoragie – care apare la o ruptură minimă sau o dezinserţie a himenului – devine alarmantă, se va consulta medicul. Hemoragiile cu caracter de gravitate, datorate rupturii limitate a himenului sau dezinserţiei lui, sînt cazuri rare, dar există. Cauzele cele mai frecvente care le provoacă sînt de natură locală, şi anume existenţa unui himen intens vascularizat, similar ţesutului erectil, şi care se poate dezinsera uşor în momentul deflorării.
Dezlipirea himenului poate fi completă sau semicirculară. În cazul himenelor rezistente, după eforturi ale soţului, are loc ruptura himenului, care de obicei se face la nivelul zonei de implantaţie vestibulară a membranei, unde este mai intens vascularizată. Ruptura unei arteriole sau a altui vas duce la hemoragie. Ruptura unui varicocel vulvar determină o hemoragie venoasă. Dintre cauzele generale, existenţa unor discrazii sanguine poate provoca hemoragii serioase.
Nu este uşor de precizat dacă hemoragia se datoreşte deflorării sau este de altă natură ; numai un examen complet genital poate fare diferenţa dintre o ruptură a himenului şi o altă leziune sîngerîndă a căilor genitale. La fetele care prezintă diateze hemoragice, fără să aibă cunoştinţă de existenţa lor, o dată cu deflorarea din cauza tulburărilor de coagulare, pierderea de sînge este persistentă şi poate lua caracterul de gravitate. În asemenea cazuri, boala trebuie cunoscută înainte de căsătorie şi tratată. Iată importanţa examenului medical prenupţial.
În hemoragiile de cauză locală, tratamentul este simplu şi constă în simple tamponari. O importanţă mai mare – atît pentru pacientă, cît şi pentru medic – o reprezintă leziunile traumatice care depăşesc limitele himenului. În cazurile de malformaţii conigenitale, de infantilism genital, de cicatrice vicioase ale unor procese inflamatorii sau de disproporţii între organele genitale masculine şi cele feminine (mai ales în cazul vioiurilor asupra copilelor), se pot produce leziuni intense ale organelor genitale, rupturi în lungime a peretelui vaginal posterior ; în general majoritatea acestora nu trec de mucoasă dar sînt citate şi perforaţii vagino-rectale cu hemoragii fatale.
Astfel de leziuni se pot produce nu numai în momentul deflorării, ci şi la vîrsta adultă în timpul vieţii sexuale şi chiar, mai frecvent, la femeile în menopauza şi în postclimacterium, cînd organele genitale devin hipotrofice şi mai puţin elastice ; de asernenea, aceste leziuni mai pot apărea cu ocazia căutarii unor poziţii copulatorii forţate. Ca factori predispozanţi sînt : vaginul cu stenoza. infantilismul genital feminin, carcinomul tractului genital, unele poziţii copulatorii (a tergo). În cazurile de tentativă de viol, se pot produce, ca accidente, căi false în organele genitale himenul rămînînd intact.
În ceea ce priveşte evoluţia şi prognosticul acestor accidente, se poate spune că, datorită unei vascularizaţii bogate a regiunii genitale, hemoragiile care survin sînt persistente, abundente şi, uneori, pot fi severe, dacă interesează vaginul. Tratamentul constă în oprirea hemaragiei, suturarea plăgii, aplicarea de antibiotice pentru prevenirea infecţiei şi tratamentul stării generale, al anemiei secundare şi îndeosebi, al stării de şoc, cînd aceasta se instalează.
Un accident destul de rar care se poate produce la bărbat este ruptura de penis. Aceasta survine fie prin întoarcerea bruscă în timpul somnului cu penisul în erecţie, fie întîmplător în timpul coitului ; apare însa de predilecţie în caz de utilizare a altor poziţii coitale decit cea de bază. Accidentul se produce întotdeauna pe un penis în erecţie şi poate interesa corpii cavernos şi cel spongios, numai corpii cavernoşi sau numai una din cele trei formaţiuni anatomice. Concomitent, are loc ruperea fasciei penisului, albugineei. Cel mai frecvent apariţia accidentului se însoţeşte de o durere violentă şi de o stare de colaps. Din cauza intensităţii durerii, bolnavul are senzaţia că ea cuprinde întreaga regiune genitală şi chiar hipogastrul. Sediul fracturii este mai frecvent în treimea distală a penisului. Penisul este deformat mult, prezintă un hematom subcutanat şi profund şi uretroragie moderata. În unele cazuri se produce şi ruptura uretrei. Ruptura penisului reprezintă o urgenţa medicala tratamentul este simptomatic, ortopedic sau chirurgical (în formele cu hematoame abundente). Dacă se aplică un tratament corect, vindecarea este de obicei, satisfăcătoare, dar uneori tesutul cicatriceal (postoperator) determină o erectie unghiulară sau nesatisfăcătoare, cu dificultăţi sau imposibilitate de copulaţie.
Un alt accident extrem de rar este luxaţia penisului, adică o refulare a lui în ţesutul subcutanat al regiunii pubiene, inghinale sau scrotale, cu apariţia unui hematom, care poate masca complet organul.
O altă categorie de incidente în timpul deflorării sau a actului sexual o constituie şi contaminările venerice (blenoragie, şancrul moale, lues). Agenţii patogeni ai bolilor venerice găsesc condiţii optime de transmitere şi înmultire în himenul rupt, cu vasele deschise şi cu ţesuturile dilacerate. În timpul copulaţiei, de obicei în timpul unui act sexual prelungit, poate să apară iritaţia vulvei (vulvita), datorită unei lubrifieri excesive sau prea reduse. De obicei, dupa instituirea unui repaus sexual survine vindecarea. În afara bolilor venerice, cu ocazia actului sexual se mai poate transmite şi Trichomonas vaginalis. Bărbatul, de obicei, are numai rolul de gazdă ; rareori la unii barbaţi, acest protozoar determină uretrite, prostatite sau veziculite. Profilactic, cînd bărbatul suspectează că are o infestare cu trichomonas,se recomandă să practice coitus condomuctus (cu prezervativ) şi bineînţeles se face tratament cu metronidazol la ambii parteneri.
La femei, după actul sexual, poate să apară uneori o cistită acută determinată de un focar de infecţie cronic, latent, (uretrita, schenita, vaginita, cervicita), care cu ocazia fricţiunilor coitale se poate exacerba şi cuprinde şi vezica urinară. În alte cazuri, bărbatul care are prostatită cronică sau uretrită cronică, poate transmite infecţia femeii, la care se manifestă printr-o cistită postcoitală.
De menţionat că mai există şi o cistită postcoitală recidivantă la femeie, considerată de origine psihogenă, care se manifestă prin polakiurie şi necesitatea imperioasă de a urina şi în care piuria este absentă, iar examenul local negativ. Această formă de cistită psihogenă declanşată de temeri sexuale, resentimente sau sentimente de culpabilitate, necesită psihoterapie şi se remite prin antispastice şi tranchilizante.
(T.Stoica, Sexologie, Ed.med., Buc., 1975)
Ultimele articole: