Ciclul secreţiei de releasing — hormoni gonadotropi hipotalamici determină ciclicitatea secreţiei de gonadotropi hipofizari şi îndeosebi a hormonului luteinizant (LH), care la rîndul lor stimulează secreţia de hormoni ovarieni, a estrogenilor şi progesteronului. Ciclul secreţiei de hormoni ovarieni induc transformările ciclice ale mucoasei endometriale ale uterului, care se termină prin faza menstruală, dacă fecundaţia nu a avut loc.
Acest ciclu se repetă în medie la 28—30 de zile. La unele femei durata ciclului menstrual poate varia între 21 şi 42 de zile. Menstruaţia reprezintă eliminarea prin căile genitale în mod ciclic a unei cantităţi moderate de sînge de origine endometrială, asociată ou fragmente de endometru rezultate din descompunerea şi necroza hemoragică a acestuia. Menstruaţia durează în medie 3—5 zile.
Cantitativ, hemoragia menstruală variază individual, este proporţională – cu gradul proliferării endometriale şi este apreciată în medie la 50—60 ml sînge. Sîngele menstrual de culoare roşie este necoagulabil. Necoagulabilitatea sîngelui menstrual este datorită unui factor fibrinolitic al plasmei menstruale şi absenţei tromibinei şi a altor factori de coagulare. După Bussing, necoagulabilitatea sîngelui menstrual ar fi dată de producerea la nivelul endometrului a heparinei sau a unei substanţe heparinoide. Sîngele menstrual conţine 87% apă, 9,5 substanţe organice solide, circa 3 milioane hematii/mm3, serumalbumine, serumglobuline, mucină, grăsimi, pigmenţi biliari, iod, arsenic şi estrogeni. Apariţia cheagurilor în sîngele menstrual, de obicei cînd menstruaţia este abundentă, s-ar explica prin rămînerea unei cantităţi de fibrină, care nu a suferit acţiunea proteolitică a factorului fibrinolitic.
Sîngele menstrual are o acţiune toxică. O. V. Schmith şi G. van Smith au evidenţiat în sîngele menstrual o toxină menstruală, menotoxina de natură euglobulinică care se elimină prin transpiraţie şi salivă în faza menstruală. Aceasta ar fi identică cu necrozina lui Markée. După ipoteza acestor autori, prăbuşirea secreţiei hormonale ovariene prin regresia corpului galben, determină transformările distructive endometriale. Scăderea bruscă a estrogenilor reprezintă factorul hormonal determinant al menstruaţiei. În schimb, administrarea de progesteron premenstrual, poate anula acest efect al estrogenilor.
În cursul transformărilor distructive endometriale, se eliberează menotoxina, care produce vasooonstricţia arterelor spiralate şi ca efect ischemia endometrului, necrozarea sa cu ruperea capilarelor şi producerea hemoragiei. Deci, menotoxina este factorul cauzal şi nu efectul procesului menstrual. De obicei, menstruaţia nu este dureroasă, iar cînd este însoţită de durere este etichetată ca dismenoree.
Dismenoreea
Prin dismenoree se înţelege apariţia unei dureri abdominale şi pelviene, care precede imediat sau însoţeşte menstruaţia. Dismenoreea se întîlneşte la fete sau la femeile tinere. Frecvenţa acestui simptom este diferit apreciată de autori, fiind greu de evaluat, deoarece se apreciază un simptom subiectiv, durerea.
După prof. Aburel, frecvenţa ar fi de aproximativ 30% şi se referă la cazurile în care ansamblul fenomenelor dureroase tulbură activitatea normală a femeii. Clinic, durerea poate să apară cu o zi sau cîteva zile înaintea venirii menstrei şi să dispară, de obicei, cînd a început menstruaţia ; alteori apare o durere intensă la începutul menstruaţiei, care durează puţin, circa o zi, dar se poate prelungi şi în zilele următoare avînd o intensitate mai mică.
În dismenoreea de tip spasmodic, caracterul durerii poate fi de tipul colicelor uterine, care apar la începutul menstruaţiei cînd fluxul menstrual este redus şi apoi diminua pe măsură ce scurgerea sîngelui menstrual devine netă.
În dismenoreea de tip congestiv, durerea apare cu 1—2 zile înainte de venirea menstrei şi creşte în intensitate progresiv cu cantitatea de sînge menstrual.
În dismenoreea membranoasă, descrisă de Morgagni, durerea însoţeşte eliminarea unor membrane ce rezultă din descuamarea mucoasei uterine în mici lambouri sau uneori în bloc.
Dismenoreea mai poate fi clasificată în primitivă şi secundară. Dismenoreea primitivă apare la fete cînd ciclul menstrual devine ovulatoriu. După Mann (citat de Stocker Rey – med hyg, Geneve, 957, 1971), în momentul ovulaţiei, fundul uterului normal este hipotonic, în timp ce istmul este hipertonic ; cînd apare menstruaţia, uterul devine hipertonic şi istmul hipotonic, ceea ce permite expulzia sîngelui menstrual. În caz de dismenoree, acest mecanism normal este perturbat şi persistă hipertonía colului uterin, care antrenează contracţii mai intense ale uterului cînd începe menstruaţia. După unii autori (Bergstram, Morrison, 1971) concentraţia de prostaglandine F secretate de miometru (care cresc tonusul uterin), este crescută în faza luteală, la femeile cu dismenoree, în comparaţie cu concentraţia găsită la femeile fără dismenoree. S-a mai observat că, dismenoreea primitivă apare la fetele şi femeile cu distonie neurovegetativă. Hipersimpaticotonia din faza luteală ar fi responsabilă de creşterea tonusului de bază, de hipercontractilitatea uterului şi de spasmul istmului (Stocker Rey).
A mai fost incriminat şi existenţa unui teren dismenoreic al unor femei. La unele femei cu dismenoree primitivă, examenul genital poate decela unele modificări ca : uter hipoplazic infantil, uter unicorn, uter în anteflexie exagerată, o stenoză a colului sau ovare chistice.
În dismenoreea secundară, care este mai frecventă ca cea primitivă, examenul genital evidenţiază leziuni uterine şi ale anexelor, dobîndite în cursul vieţii, de natură infecţioasă sau malformaţii, chisturi şi tumori ovariene. Mai rar dismenoreea secundară poate fi determinată de factori extragenitali ca : apendicită cronică, helmintiază, hemoroizi, enterocolită cronică.
Deşi din punct de vedere etiopatologic, dismenoreea nu este pe deplin elucidată, există totuşi unele mijloace terapeutice de combatere a ei. Se recomandă administrarea unui tratament simptomatic al durerii cu analgetice (aspirină, piramidon) şi tratament hormonal cu retrosteroizi care au eficacitate şi nu suprimă ovulaţia.
În dismenoreea secundară, este indicat tratamentul etiologic al factorilor genitali şi extragenitali. Psihoterapia este indicată în cazurile de dismenoree pe un teren nevropatic sau psihotic.
(T. Stoica, Sexologie, Buc., 1971)